Primar acuzat că a bătut un localnic. Dosar penal, fără autori

0
332

Primarul comunei gorjene Mușetești este acuzat că a bătut un localnic. Cosmin Băban a fost reclamat de un bărbat în vârstă de 50 de ani, care a sunat la 112, sâmbătă seara și a spus polițiștilor că primarul l-a lovit, într-o pepinieră din satul Grui, unde se afla împreună cu alți localnici. Poliștii au mers la locul indicat de reclamant, însă nu l-au găsit pe edilul acuzat.
Reprezentanții Inspecturatului Județean de Poliție (IPJ) Gorj spun că au deschis un dosar și fac cercetări, cu privire la faptă, neavând, încă, un făptuitor.
”Se fac cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe”, au confirmat reprezentanții IPJ Gorj, contactați de presafarastapani.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here