Primarul din Rovinari, încă 60 zile de control judiciar, în dosarul de la Parchetul European

1
2683

Primarul din Rovinari, Robert Filip, nu scapă de măsurile impuse de procurorii europeni împotriva lui, în dosarul în care este acuzat de fraude din bani europeni. Controlul judiciar stabilit de anchetatori în urmă cu patru luni a fost prelungit cu încă 60 de zile. Este a treia oară, când procurorii Parchetului European cer menținerea lui Filip sub control judiciar. Edilul este urmărit penal, fiind acuzat că este unul dintre cei trei capi ai grupului infracțional constituit împreună cu socrul lui, Florin Gabriel Lupu și afaceristul din Ilfov, Constantin Mincu Pătrașcu Brâncuși, prin care s-a creat o fraudă de peste trei milioane de euro, prin programul ITI Delta Dunării, destinat dezvoltării zonei respective. Presafarastapani a publicat AICI despre modul în care cei trei acționau. Anchetatorii susțin că primarul din Rovinari, Robert Filip, folosea firma înregistrată pe numele bunicii de 80 de ani, prin care a accesat fonduri europene, în mod ilegal. Cu banii obținuți, a achiziționat utilaje, ca și socrul lui, de la firmele lui Pătrașcu Brâncuși, la prețuri supraevaluate, afaceristul mărind prețurile pentru marfa importată din China, pe care o rula prim mai multe societăți, ca în final să o ducă într-o firmă înregistrată în Bulgaria, de unde era cumpărată de edil și socru. În mecanismul intrat în vizorul procurorilor europeni au fost folosite șase firma, una dintre ele pe numele fostului șofer al Primăriei Rovinari, despre care presafarastapani.ro a scris AICI.

Cel de-al treilea mandat de punere sub control judiciar a primarului Filip este valabil până pe 6 decembrie a.c.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here