Angajați ai Complexului Energetic Oltenia ies, azi, în stradă, la Târgu Jiu, pentru a cere deblocarea legii ce prevede reducerea vârstei de pensionare. Liderii minerilor și energeticienilor acuză actuala guvernare, că a „îngropat” o lege promulgată anul trecut, prin care salariații din minerit și energie se pot pensiona la 53 de ani, dacă au o vechime de minim 25 de ani, în domeniu. Parlamentarii PSD au inițiat o nouă lege, ce a fost și ea promulgată în luna aprilie, însă nici aceasta nu este aplicată, motivul folosit fiind că nu există softul informatic, necesar caselor de pensii, pentru a soluționa cererile de pensionare. După două luni de pauză, minerii și energeticienii reiau protestele, din Piața prefecturii, de la Târgu Jiu. „Astăzi, 26 mai 2022, între orele 16:00 și 18:00 vom picheta Prefectura județului Gorj, unde vom protesta pentru respectarea și pentru aplicarea în totalitate a legii 197/2021!Cerem Guvernului României să oprească imediat ABUZUL prin care refuză să recunoască și să aplice în totalitate această lege, o lege clară și constituțională, care aduce normalitatea în C.E.Oltenia.
[…] Nu trebuie să mai acceptăm să ne mai moară colegi din timpul activității, după 35-40 de ani de muncă, neavând condiții de pensionare, pentru că guvernanții nu vor să respecte legea, în timp ce tinerii din întreaga zonă a Olteniei, care doresc să vină să muncească în această activitate, nu sunt angajați”, a anunțat Manu Tomescu, unul dintre liderii protestatarilor.
Organizatorii au solicitat aprobare pentru o mie de participanți, în fiecare joi, între orele 16:00 și 18:00