Reducerea vârstei de pensionare a minerilor, în șoc anafilactic. Roiul de viespi s-a agitat

0
1262

Mult așteptatele discuții, pentru reducerea vârstei de pensionare, între parlamentari, sindicaliști, administrația Complexului Oltenia și reprezentanții Casei de Pensii, s-au transformat într-o dispută între membrii coaliției de guvernare. Cei trei parlamentari PNL s-au folosit de intâlnirea pusă la cale de Dan Vîlceanu, ca să-și pregătească terenul pentru modul în care vor vota proiectul din Camera Deputaților. Anunțată ca o întâlnire pentru identificarea soluțiilor care să sprijine minerii și energeticieni, în revendicările lor, ședința a fost, până la urmă, o expunere de orgolii politice, îmbinate cu un politicianism deșănțat. „Având în vedere revendicările sindicale formulate de organizații din minerit și energie, în special cele care derivă din modificarea legislației privind reducerea vârstei de pensionare, în scopul menținerii unui dialog permanent cu sindicatele, precum și a identificării de soluții legale, care să ducă la rezolvarea acestor probleme”, a fost textul invitației de participare la întâlnire. Deputații liberali Dan Vîlceanu și Gheorghe Pecingină nu au adus nicio propunere, în sprijinirea angajaților CEO. Singurul scop al PNL-iștilor, pe parcursul a două ore de argumente în susținerea proiectului și de întrebări din partea sindicaliștilor prezenți în sală, a fost să-l „scoată la tablă” pe USR-istul Radu Miruță. Ambii deputați liberali au spus că nu au nicio soluție pentru angajații Complexului Oltenia, dar nici nu au acceptat variantele de lucru prezentate, pe care să le adapteze legislației în vigoare. Senatorul Ion Iordache, îmbogățit din contracte cu statul, inclusiv cu Complexul Oltenia și care a pregătit deja terenul pentru viitoare afaceri cu enegie, finanțate din bani europeni, a profitat și el de ocazie, să facă o demagogie ieftină.

Complexul Energetic Oltenia urmează a intra într-un proces de restructurare și reorganizare, ce se traduce prin peste 4.000 de disponibilizări și închiderea de cariere și grupuri energetice. Angajații, ale căror condiții mizerabile de muncă s-au înrăutățit, în ultimii ani, sunt ignorați de decidenți, care i-au „ajutat” să piardă grupe sau condiții de muncă. Aăa se face că unii angajați ai companiei beneficiază de anumite grupe, iar alții, aflați pe posturi similare, nu.

Concluzia discuțiilor: „Și noi, acum, ce le spunem oamenilor” (Manu Tomescu, sindicalist, protestatar, participant la răfuielile dintre orgoliile politicienilor)

Discuțiile dintre politicieni, sindicaliști și reprezentanții Casei de Pensii le puteți urmări aici:

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here