https://presafarastapani.ro/wp-content/uploads/2016/05/masini-politie.png
Reținerea directorul Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciobotărică, miercuri seara, este cu atât mai controversată, cu cât fostul manager, Laurențiu Ciurel, și-a anunțat revenirea, încă de luni. Omul lui Victor Ponta, revocat de ministrul Energiei, după ce a dus compania pe pierdere și a devenit inculpat în dosarul Șova, a făcut anunțul întoarcerii „la butoane”, la finalul meciului echipei Pandurii, de la Severin. Ciurel a mers în vestiarele fotbaliștilor, împreună cu Ion Călinoiu, iar printre altele, spun surse interne, a afirmat că „se va întoarce și chiar foarte repede”. Paradoxal, Ciurel a fost acuzat de numeroase abuzuri, unul dintre ele favorizând-o chiar pe soția acestuia, la al cărei contract a aprobat un act adițional, care obliga compania să nu-i scadă salariul și să o țină angajată până în 2018, însă nimeni nu s-a sesizat, deși au fost modificate preferențial 20 astfel de contracte.
Reținere cusută cu ață roșie
Directorul interimar al CEO, Laurențiu Ciobotărică, a fost retinut de politistii gorjeni, după ce a dat afară un membru al directoratului, impus de PSD. Oamenii legii îl acuză de abuz in serviciu, pentru ca a acceptat acordarea de salarii compensatorii, către fostul director al Diviziei Energetice, un pensionar reactivat de Laurențiu Ciurel, managerul impus în guvernarea Ponta. În momentul în care contractul de mandat al lui Aurel Medințu a încetat, cu acordul părților, au fost aplicate prevederile contractului colectiv de muncă, ce stipulează acordarea de plăți compensatorii. Medințu a recunoscut că a negociat compensații, în momentul în care i-a încetat contractul, acesta cerând aproape dublul sumei ce i-a fost acordată, prin hotărâre a directoratului. Conform presei locale, acesta a solicitat 200.000 lei, dar în urma negocierilor cu directoratul, suma compensatorie a ajuns la 120.000 lei. Supărat că i s-a cerut demisia, pe care a fost nevoit să și-o dea și deși a fost cel care a avansat suma de bani, Medințu s-a plâns, ulterior, de abuz. Proiectul de hotărâre prin care se stabilea suma respectivă a fost însoțit de o notă de fundamentare, întocmită de șefa Direcției Juridice, Dorina Jianu, în care se garanta legalitatea acordării a șase salarii compensatorii, către directorul Diviziei Energetice. Jurista șefă a fost și ea audiată, însă oamenii legii nu au luat nicio măsură împotriva ei, cum nu au luat măsuri nici împotriva celorlalți membri ai directoratului, care au aprobat hotărârea.
Mama procurorului de caz, în litigiu cu CEO
Plângerea a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, dosarul fiind instrumentat de procurorul Laurențiu Grecu, a cărui mamă se află în litigiu cu conducerea CEO, pentru o suprafață de teren. Procurorul, care avea obligația de a se abține, a interpretat acordarea salariilor compensatorii și determinarea unui membru al directoratului impus de managerul revocat, Laurențiu Ciurel, ca fiind un abuz în serviciu. Directorul acuzat că a acceptat salarii compensatorii, după ce a determinat demisia unuia dintre “locotenenții” fostului manager Laurențiu Ciurel, a cerut revocarea procurorului aflat în conflict de interese. Laurențiu Grecu este cel care a instrumentat mai multe dosare, împotriva fostei conduceri a Clubului Pandurii, deschise în urma unor plângeri făcute de Ciurel. Paradoxal, acesta din urmă, acuzat de numeroase abuzuri în serviciu, nu a fost deranjat niciodată de oamenii legii din Gorj. Ciurel este cel care s-a încuscrit cu fostul șef al Inspectoratului de Poliție, Salvador Caragea, sub conducerea căruia au fost reținuți mai mulți foști șefi din minerit și sport.
Ciurel, acuzat de numeroase abuzuri. Oamenii legii, surzi și orbi
Laurențiu Ciurel a primit chiar el, timp de trei luni, după încetarea mandatului, salariul de manager, de 4.000 euro, conform unei clauze a contractului de mandat, însă nimeni nu s-a sesizat cu privire la interpretarea dispozitiei. Presa a scris, după revocarea lui Ciurel, de către ministrul Energiei, despre mai multe contracte, încheiate în mandatul acestuia, favorabile anumitor apropiați ai managerului pesedist, printre care și soția lui Ciurel. În contractul acesteia, dar și al altor 19 persoane, Ciurel a aprobat un act adițional, conform căruia nu le puteau fi schimbate salariile și funcțiile, până în 2018. Alături de Nicoleta Ciurel, în lotul angajaților cu contracte preferențiale s-a aflat și fina familiei, Delia Chircă, dar și șeful de la IT, Constantin Rusta, rudă a președintelui CJ Gorj, Ion Călinoiu, foștii șefi: Laura Manea, de la Juridic, Valentina Trofin, de la Resurse Umane, Grigore Dădălău, de la Achiziții.
Fostul manager Ciurel a fost acuzat, alături de lotul Șova, de prejudicierea Complexelor Rovinari și Turceni, cu 5,6 milioane euro, însă nici urmărirea penală și nici trimiterea în judecată, în calitate de inculpat, nu au încurcat menținerea acestuia în funcție. Ciurel și-a asigurat prietenia presei locale, acordând miliarde de lei, preferențial, unor societăți media, după cum arătam aici: https://presafarastapani.wordpress.com/2015/01/20/generosul-domn-ciurel-3-miliarde-ca-sa-fie-coafat-de-presa/
Fost vicepreședinte al PSD Gorj, Laurențiu Ciurel a fost impus director al CEO în 2012, odată cu preluarea guvernării de către social-democrați, iar în 2013 a fost selectat manager privat, în urma unei trieri făcute de o firmă de head hunting, plătită de Guvernul Ponta. Rezultatele financiare ale companiei au fost, în ultimii doi ani sub conducerea sa, negative, situația la sfârșitul lui 2014 indicând o pierdere de 700 milioane lei, iar în 2015 pierderea era de 900 milioane lei. 2.000 de salariați au fost disponibilizați de Ciurel, alți aproximativ 1.000 au fost externalizați, iar mii de angajați au fost trimiși în șomaj tehnic. Deși i s-a cerut demisia de mii de muncitori, care au protestat în stradă, Laurențiu Ciurel a refuzat să facă acest pas, fiind susținut de liderii PSD, Victor Ponta și Ion Călinoiu, dar a fost schimbat de ministrul tehnocrat Victor Grigorescu, la sfârșitul lui 2015.
“Ridicarea” lui Ciobotărică, anunțată „pe surse” de o săptămână
Surse jurnalistice avansau, de o săptămână, “ridicări” de la Complexul Energetic Oltenia, variantele fiind, însă, lăsate la deducția ziariștilor. Un amănunt ridică, însă, mari semne de întrebare. Anunțul făcut de fostul manager Laurențiu Ciurel, care a fost prezent luni seara, la meciul echipei Pandurii, alături de Ion Călinoiu, președintele CJ Gorj. La finalul partidei, cei doi au mers în vestiarele jucătorilor, Ciurel spunându-le fotbaliștilor, printre altele, că se va întoarce la CEO și chiar foarte repede, conform unor surse interne.