Un tânăr a ajuns la spital, după ce s-a rostogolit de mai multe ori cu mașina. Șoferul a pierdut controlul și s-a izbit de un indicator rutier, de pe marginea drumului. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat. „La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliţiei Orașului Târgu-Cărbunești și Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești, care au stabilit faptul că un tânăr de 24 de ani, din comuna Bustuchin, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 B Copăcioasa, din direcția Râmnicu-Vâlcea-Târgu-Jiu, datorită neatenției, a pierdut controlul direcției de mers spre partea stângă, a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu stâlpul metalic de susținere a unui indicator rutier, după care s-a răsturnat de mai multe ori. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, acesta fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, arată un comunicat emis de IPJ Gorj.
Polițiștii au întocmit dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă.