Schema de sprijin pentru Complexul Oltenia, depusă la Ministerul Energiei

0
1194

Mult disputata schemă de sprijin, prezentată ca singura soluție pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia, împovărat de costul certificatelor de dioxid de carbon, pe care este obligat să le achiziționeze anual, a ajuns la Ministerul Energiei, susține managerul companiei. Sorin Boza declară că proiectul a fost finalizat de comisia inter-ministerială, constituită în acest scop, și a fost depus la minister, care îl va prezenta Consiliului Concurenței. „Proiectul a fost finalizat, a fost înaintat Ministerului Energiei, apoi va fi înregistrat la Consiliul Concurenței și sperăm ca, într-un timp cât mai scurt, să ajungă pe masa Guvernului, pentru a fi aprobat acest memorandum, de susținere a Complexului Energetic Oltenia. Noi credem că între două și patru săptămâni va fi aprobat. Memorandumul care va ajunge la Guvern va indica și direcțiile și responsabilitățile fiecărui minister, fiecărei persoane în parte”, a declarat Boza. Memorandumul ce urmează a fi elaborat de Guvern va ajunge și la Comisia Europeană, care va decide dacă schema poate sau nu să fie aplicată, iar pentru un aviz favorabil, aceasta nu trebuie să aibă forma unui ajutor de stat.

„Este un fals și îmi asum ceea ce spun”

Managerul CEO a negat informația apărută în presa centrală, conform căreia, schema de sprijin se referă la o nouă taxă, care să fie inclusă în facturile consumatorilor. „Este un fake total afirmația din presă, pentru că nu are la bază nimic din schema de sprijin elaborată de CEO, Transelectrica, Consiliul Concurenței, OPCOM și Ministerul Energiei. Calculele, dacă vă uitați cu atenție, sunt niște calcule grosiere, făcute din informații care sunt publice, pe care putea să le facă orice persoană, ținând cont că se vorbește de suma totală, pe care am plătit-o anul trecut pe certificate, de numărul total de certificate achiziționate, se împarte și obține o sumă de 0,0… bla, bla 33, am văzut, și se numește taxă de adecvanță. Este un fals și îmi asum ceea ce spun. Schema de sprijin nu se bazează pe această taxă de adecvanță, pentru că, așa cum bine știți, orice schemă de sprijin se va face, nu e făcută special pentru CEO, ci pentru toți producătorii pe bază de cărbune. Nu va apărea pe factura consumatorului”, a afirmat Sorin Boza. Managerul Complexului Oltenia a refuzat să ofere informații clare privind schema la care se lucrează de jumătate de an, afirmând că aceasta va fi prezentată în câteva săptămâni, după ce va fi validată de Guvern.

Forma de sprijin pentru Complexul Oltenia a intrat în caculele guvernanților, după mai multe semnale de alarmă trase de reprezentanții companiei, care au susținut că societatea nu mai poate susține costul certificatelor de dioxid de carbon, al căror preș a crescut de cinci ori, în ultimul an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here