Fostul adjunct al Direcției Antifraudă Gorj este acuzat că a făcut, ilegal, pe detectivul. Șeful a cerut subalternilor să acceseze baza de date a ANAF și să vie verificate mai multe persoane, printre care doi deputați, oameni de afaceri, un avocat și un jurnalist.
Corpul de control al Ministerului Finanțelor a stabilit că, la solicitarea lui Gabriel Ninu, au fost accesat bazele de date ale instituției, utilizate în dezvoltarea analizelor de risc, iar datele despre persoanele trecute pe listă de Ninu au fost trimise pe adresa personală a șefului, care nu a sesizat instituțiile abilitate, în cazul unor eventuale riscuri.
Unul dintre cei verificați ilegal este deputatul USR, Radu Miruță. Parlamentarul a declarat că l-a interpelat pe ministrul Finanțelor, legat de acest aspect și amenință cu plângere penală. ”În primă fază, am formulat o solicitare, către ministrul de Finanțe, să ne spună pe ce criteriu un astfel de om a fost numit politic, cât de mult controlează Ministerul de Finanțe instituțiile din subordine, dacă astfel de oameni se ocupă cu astfel de lucruri, care sunt măsurile luate împotriva acestei persoane, pe care ieharhică. După răspunsul respectiv, în funcție de conținutul lui, voi merge și către parchet”, a declarat Radu Miruță, deputat USR.
Raportul Corpului de Control al ministrului Finanțelor subliniază și aspecte care țin de latura penală și anume că șeful de la Gorj al structurii Antifraudă a închis ochii la acțiuni ale unor firme, suspicionate de evaziune fiscală, pentru care trebuia să sesizeze organele de cercetare penală.
Adjunctul de la Antifraudă Târgu Jiu, Gabriel Ninu, a fost schimbat din funcție, anul trecut.