Şefii CEO nu au soluţii, minerii extind protestele

0
3486

Angajaţii carierelor Jilţ Sud, Jilţ Nord, Roşiuţa şi o parte a salariaţilor de la ELCFU Motru, dar şi cei de la Tismana 1 şi Tismana 2, care s-au alăturat astăzi protestelor începute vineri, prin refuzul de a intra în schimb, la lucru, nu au putut fi convinşi să renunţe la grevă, şefii CEO neavând nicio soluţie.

Nici până la această oră, administraţia CEO nu a reuşit să dezamorseze conflictul, parte dintre  angajaţii de la Lupoaia şi Roşia, anunţând că se vor alătura protestelor, în această dimineaţă, după cum a anunţat presa locală.

În fapt, şefii companiei i-au asigurat pe mineri, printr-un comunicat de presă, că sunt deschişi dialogului, dar fără să aibă o soluţie pe care s-o prezinte celor care protestează. Ori, dialogul se poartă pentru a preîntâmpina asemenea situaţii, etapa acestei negocieri lipsind cu desăvârşire. După anunţul CEO din comisia mixtă, anume că, nu va aloca niciun leu în plus la salarii şi nici nu va acorda vouchere de vacanţă, din partea şefilor companiei a urmat  o tăcere absolută.

Nici liderii de sindicat nu au excelat la capitolul comunicare. Au renunţat să mai ţină conferinţele ordinare, să se mai întâlnească cu cei pe care îi reprezintă, să se ducă în mijlocul celor care muncesc, preferând întâlnirile dese cu oamenii care conduc CEO.

Incapabilă să mai conducă societatea în momentul de faţă şi trezindu-se cu ceva ce va duce chiar la dezechilibrarea SEN, în cazul în care revendicările minerilor nu vor avea un răspuns satisfăcător,  administraţia CEO a transferat răspunderea în curtea Ministerului Energiei, sperând că ministrul Anton Anton va veni cu soluţii care să-i convingă pe mineri să-şi reia activitatea la locul de muncă. Astfel, ora de întâlnire a şefilor CEO şi a liderilor de sindicat cu ministrul Energiei, a fost urgentată, de la ora 15.00, la ora 08.00.

Nu se ştie deocamdată dacă liderii de sindicat vor fi însoţiţi şi de câte un salariat, aşa cum au cerut unii angajaţi din cariere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here