Șocant! Monstrul din Caracal și-a lăsat prietenul s-o violeze pe Luiza. Bărbatul, reținut

0
1374

Un bărbat din Caracal, prieten al lui Gheorghe Dincă, a fost reținut de DIICOT, fiind acuzat că a violat-o pe Luiza Melencu, în casa celui care o sechestrase. Adjunctul DIICOT, Giorgiana Hosu, a confirmat, reținerea bărbatului. Conform procurorului, care azi a făcut o declarație de presă, amicul monstrului ar fi ajuns la „casa groazei”, în momentul în care fata era sechestrată în mașină.

”Cu puțin timp în urmă, procurorii DIICOT – Structura Centrală au reţinut un inculpat acuzat de săvârșirea infracțiunii de viol în formă agravată asupra victimei majore din dosarul menţionat, infracţiune pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Inculpatul, în vârstă de 46 ani a intrat în atenția DIICOT încă de la începutul preluării cauzei la structura centrală, iar în acest moment, vă pot confirma că au fost administrate probe suficiente, ştiinţifice şi testimoniale, pentru a formula acuzaţii oficiale faţă de acesta. În fapt, la data de 14.04.2019, în jurul orelor 12.00, după ce inculpatul DINCĂ GHEORGHE a răpit-o, prin constrângerea cu acte de violenţă, pe victima MELENCU MIHAELA LUIZA, ce aştepta „la ocazie” pe raza municipiului Caracal, judeţul Olt, a transportat-o la domiciliul său, în scopul exploatării sexuale în interes personal şi în aceste împrejurări a fost surprins de către inculpatul reţinut astăzi. Acesta a ajuns inopinat în curtea imobilului, unde a observat victima sechestrată în autoturism. Precizez că inculpatul făcea parte din anturajul inculpatului DINCĂ GHEORGHE şi era folosit de către acesta, ocazional, la diverse munci în gospodărie. La explicațiile oferite de către inculpatul DINCĂ GHEORGHE în sensul că victima este o fată pe care a adus-o pentru a întreține relații sexuale, inculpatul reţinut i-a solicitat acestuia să-i permită şi lui întreţinerea de astfel de relaţii cu MELENCU MIHAELA LUIZA. În aceste împrejurări, pentru a-şi conspira faptele, inculpatul DINCĂ GHEORGHE a fost de acord. Astfel, în aceeași zi, în camera unde dormea inculpatul DINCĂ GHEORGHE, prin constrângere manifestată prin violență fizică și verbală, cei doi au violat-o pe tânăra lipsită de libertate. Doresc să precizez faptul că, bărbatul reţinut astăzi, autor al infracțiunii de viol în formă agravată, este o persoana fără ocupație, fără pregătire, fără venituri şi fără un domiciliu stabil. Este necăsătorit, nu are copii şi este cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice. Aş dori să fac o subliniere foarte importantă pentru a evita speculațiile şi anume că, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale şi nu există nici o conexiune între inculpat şi vreun grup de criminalitate organizată investigat de către DIICOT”, a declarat procurorul Giorgiana Hosu, la sediul instituției.

Procurorii DIICOT au solicitat emiterea unui mandat de arestare preventivă, pe numele bărbatului acuzat de viol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here