Taxa pe lăcomie, adoptată tacit de Senat. Promisiunile ALDE au fost minciuni

0
1124

Taxa de 2% pe cifra de afaceri, care împovărează Complexul Energetic Oltenia (CEO), a atins termenul pentru adoptare tacită, la Senat. Asta înseamnă că ordonanța care prevede „taxa pe lăcomie” trece de prima cameră a Parlamentului, exact în forma în care ea a fost dată de Guvern, ceea ce înseamnă că promisiunile făcute minerilor, de politicieni și de către ministrul Energiei, devin minciuni. Liderii ALDE Gorj, prin președintele Ion Iordache, au susținut public, în ultima lună, că au avut discuții la nivel central, iar reprezentanții partidului, în frunte cu munistrul Energiei și Călin Popescu Tăriceanu, vor face demersurile pentru a modifica Ordonanța 114. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, proiectul a fost ținut „la păstrare”, în camera condusă de Tăriceanu, Senatul. Pe ordinea de zi a ședinței de luni, proiectul figurează pentru aprobare tacită.

„Cei de la ALDE mint și sunt niște ipocriți”

Comisia de Buget-Finanțe, care trebuia să dea un raport, a amânat de două ori discuțiile asupra respectivului proiect, perioadă ce a expirat azi, 1 martie. În același timp, ordonanța ce introduce noi măsuri fiscale a primit aviz favorabil din partea comisiei economice. Deputatul liberal Dan Vâlceanu acuză coaliția majoritară că a amânat în mod voit proiectul, pentru a expira termenul. „Haideți să vă spun ce s-a întâmplat la Senat! A intrat legea în dezbatere, la comisia de Buget și au amânat dezbaterea, pe motiv că sunt prea multe amendamente, astfel încât proiectul de lege, pentru adoptarea Ordonanței 114 a trecut de Senat tacit. Deci Ordonanța 114 a trecut de Senat, se află acum la Camera Deputaților. Tacit, pentru că au ținut-o la sertar, să treacă termenul, iar în momentul în care ea a ajuns la Comisia de Buget-Finanțe a Senatului, nu au vrut s-o discute, au amânat discuția, special, ca să treacă tacit. Deci, cei de la ALDE, când spun că ei au în intenție să rezolve anumite probleme apărute în urma acestei ordonanțe, mint și sunt niște ipocriți. Ordonanța a trecut exact în forma Guvernului, de Senat, acolo unde Tăriceanu spunea că va fi modificată”, a declarat deputatul PNL, Dan Vâlceanu.

Ordonanța, momeală pentru alegeri?

Politicienii din opoziție susțin că reprezentanții coaliției de guvernare vor să se folosească de această ordonanță, pentru a atrage voturi, la alegerile europarlamentare, din luna mai și că este doar o temă de campanie, la care se va renunța după votări. „Sunt convins că această ordonanță nu va fi discutată la Camera Deputaților, înainte de alegerile europarlamentare. O vor ține la sertar. Până la europarlamentare promit, apoi, după europarlamentare, o vor aproba așa cum e, rămân toate taxele în vigoare și după aceea, după ce au fraierit niște oameni să-i voteze, nu-i mai interesează”, a mai spus Dan Vâlceanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here