PSD bagă la înaintare mina de grafit de la Baia de Fier, ca să apere legea exproprierilor pentru companiile private

0
30

PSD Gorj folosește proiectul redeschiderii minei de grafit de la Baia de Fier, pentru a susține public controversatul proiect legislativ privind investițiile miniere strategice, criticat în spațiul public drept „legea exproprierilor în interesul companiilor private”.

Într-o postare publicată pe Facebook, PSD Gorj afirmă că parlamentarii partidului au inițiat „un proiect de lege care simplifică birocrația” și accelerează implementarea proiectelor miniere strategice, inclusiv redeschiderea exploatării de grafit din Gorj. Social-democrații susțin că proiectul legislativ „accelerează implementarea proiectelor miniere strategice”, dând exemplu mina de grafit de la Baia de Fier, deși proiectul din județul Gorj are altă problemă: lipsa finanțării. Statul român nu are bani pentru tehnologia de extragere a grafitului.

Paradoxal, mesajul PSD, de salvare a proiectului gorjean, vine după ce, în urmă cu un an, liderul PSD Gorj anunța triumfal, salvarea aceluiași proiect.

Într-o postare pe Facebook, Mihai Weber anunța atunci, că redeschiderea minei de grafit este o promisiune îndeplinită. ”În ceea ce ne privește în mod direct, redeschiderea minei de grafit de la Baia de Fier înseamnă o promisiune făcută de echipa PSD Gorj, dusă la îndeplinire! Pentru asta le mulțumesc în mod deosebit premierului Marcel Ciolacu și ministrului Economiei”, anunța liderul PSD Gorj, în data de 26 martie 2025. În realitate, proiectul din județul Gorj fusese introdus pe listă cu 47 de proiecte de materii prime critice din țări europene. 

PSD Gorj a refuzat să spună despre ce proiect legislativ este vorba

Întrebați despre ce proiect legislativ este vorba, reprezentanții PSD au evitat să spună că este exact controversata lege, despre care PNL a acuzat PSD că a încercat să o treacă tacit și care a primit raport de respingere, din partea comisiilor din Senat. ”A existat un proiect de lege care a avut niște presupuse vicii de constituționalitate și care a fost amânat 2 săptămâni pentru completări. Este depus, dar USR prin ONG urile pe care le controlează, se opune vehement”, a răspuns purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, Manuela Misăilescu. La insistența jurnaliștilor presafarastapani,ro, de a indica numărul proiectului legislativ, purtătoarea de cuvânt a afirmat că informațiile publicate de presa națională nu ar fi reale:  ”Acesta este proiectul de lege, însă informațiile cuprinse în articolul de presă nu sunt reale de departe”, a mai spus Misăilescu.

Proiectul controversat, L143/2026, a stârnit dispute publice, fiind contestat de liberali și de organizații civice. Potrivit criticilor, legea ar permite exproprieri pentru proiecte miniere realizate de companii private, dacă acestea sunt declarate investiții strategice de interes public. Lideri ai PNL au acuzat PSD că pregătește „un nou tun legislativ”, susținând că proiectul ar permite statului să exproprieze proprietăți private în beneficiul unor firme private de exploatare a bogățiilor subsolului. De asemenea, peste 60 de ONG-uri au solicitat Comisiei Europene să analizeze compatibilitatea inițiativei cu legislația europeană privind dreptul de proprietate și protecția mediului.

În postarea de pe pagina de socializare, PSD Gorj își arogă meritul de a fi salvat mina de grafit de la Baia de Fier, care este în aceeași stare, de aproape două decenii. De fapt, perimetrul se află în proprietatea SALROM, iiar în august anul trecut, ministrul de atunci al Economiei, Radu Miruță, a acordat licență de exploatare a grafitului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here