Un medic ia apărarea doctorițelor cu Covid, care au fugit din spital: „Știți care sunt condițiile în care am fost cazate?”

0
4111

Un medic infectat cu Covid, internat în aceeași secție din care, noaptea trecută, trei doctorițe cu Corovavirus au fugit acasă, ia apărarea colegelor. Pneumologul Elena Vlad dă vina pe condițiile din spital, unde susține că este igrasie și ferestre prea mici. Medicul internat de o săptămână nu vede nicio greșeală în faptul că pacientele cu Covid au plecat seara acasă. Vlad spune că doctorițele erau îndreptățite să iasă din secția Covid și să meargă noaptea acasă, să se spele și să doarmă mai bine. De asemenea, doctorița pneumolog cere Colegiului Medicilor să apere cei trei medici care au încălcat regulile de izolare medicală specifică pandemiei și îi incriminează pe cei care au dat în vileag fugarele. „Rușine societate pentru modul in care îți tratezi doctorii. Niște doctorițe au ,,îndrăznit,, sa plece acasă infectate cu covid 19, poate sa se spele, poate sa se odihneasca mai bine! Pe cine au pus in pericol?! Erau acasă la ele. Știți care sunt condițiile in care am fost cazate noi aici: salonul are igrasie, are un geam mic de 30/70 cm, usa nu se închide, nebulizare nu s a făcut de luni de cand sunt eu aici. Nimeni nu a făcut niciun favor unor doctori infectați la datorie! De acum încolo cred ca in prima linie trebuie sa fie cei care alergau aseara după doctorițe si le numesc infractoare!! DSP, conducerea spitalului prezenta in miezul nopții dar niciodată prezenta sa vadă condiții de munca a medicului, condițiile de spitalizare a lor. Colegiul medicilor Gorj trebuie sa reacționeze!”, a scis medicul elena Vlad, pe pagina de socializare.
Surse din cadrul anchetatorilor au declarat că mai mulți medici infectați cu Covid și internați în Spitalul Tg Jiu obișnuiau să plece seara acasă și să se întoarcă dimineața, motivul pentru care voiau să rămână internați fiind acela că beneficiau de tratament cu Remdesivir, un medicament a cărui valoare se ridică la peste 3.000 de lei și care nu este administrat oricărui pacient infectat, deoarece stocul este limitat, în toate spitalele din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here