Un grav incident de muncă a avut loc sâmbătă după-amiază, în orașul Tismana, județul Gorj, unde un mal de pământ s-a prăbușit peste un bărbat aflat într-o zonă de excavare. Tragedia s-a petrecut în timpul unor lucrări la o stație de pompare a apei. Potrivit informațiilor transmise de ISU Gorj, victima se afla într-o groapă cu adâncimea de aproximativ 6 metri, când pământul s-a surpat, acoperindu-l complet. ”În data de 02.08.2025, ora 15:58, am fost solicitați să intervenim la o situație de urgență generată de alunecarea unui mal de pămant peste o persoană în orașul Tismana. În zona respectivă se executau lucrări de excavare la o stație de pompare a apei, adâncimea fiind de aproximativ 6 m”, au transmis reprezentanții ISU Gorj.
La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje: un autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Tismana, un container MULTIRISC și un autocamion de intervenție (ACI) din cadrul Detașamentului Târgu-Jiu, un al doilea container MULTIRISC din cadrul Detașamentului Motru, precum și un punct de comandă cu doi ofițeri din cadrul Centrului Operațional Județean.
Autoritățile urmează să stabilească dacă au fost respectate normele de siguranță în timpul lucrărilor de excavare și cine se face responsabil pentru producerea incidentului.