Cinci persoane, dintre care trei copii, au fost rănite, într-un accident rutier, ce s-a produs sâmbătă, în jurul orei 15:00, încartierul Drăgoieni din Târgu Jiu. Doi dintre minori au fost găsiți inconștienți, de echipele de intervenție. Autoturismul în care se aflau a intrat într-un cap de pod. ”La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare și 2 ambulanțe SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și 3 ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând ca în incidentul rutier au fost implicate 5 victime. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 44, o femeie în vârstă de 54, 2 băieți, ambii în vârstă de 13 ani și o fată în vârstă de 13 ani. Bărbatul a reușit să se autoevacueze, dar femeia și cei 3 copii au rămas blocați în autovehicul. Colegii noștri au intervenit pentru extragerea din autoturism a victimelor, concomitent cu acordarea primului ajutor calificat. Ulterior, toate cele 5 persoane au fost transportate la spital de către echipajele medicale. Doi dintre copii au fost în stare de inconștiență, dar cu semne vitale”, a transmis Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Untegță (ISU) Gorj.
Acasă De ultim moment VIDEO/ Cinci persoane rănite, dintre care trei copii. Doi minori găsiți inconștienți
Ce dezgroapă PFS
Hoteluri în loc de fabrici. Cum se risipesc banii europeni, cu...
Programul de Tranziție Justă (PTJ), prin care au fost anunțate alocări de peste 537 milioane de euro în Gorj, pentru finanțarea de investiții care...
De-a valma!
Iarnă în ajun de Paște. Viscol și zăpadă, pe drumul spre...
Vremea capricioasă face ca ajunul Paștelui să semene, mai degrabă, cu apropierea sărbătorilor de iarnă. Pe DN 67C, în zona Rânca, viscolul din noaptea...
Editorial
18 angajați ai Secției Ginecologie, pozitivi la infecții nosocomiale. Secția Spitalului Județean Târgu Jiu...
Secția Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu rămâne închisă, după ce, săptămâna trecută, mai multe paciente au fost depistate cu infecții nosocomiale....
Interviu PFS
Noul șef al Finanțelor Gorj – funcții, noroc și donații în...
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj va avea un nou șef, Mădălin Eftenoiu, fiul unui afacerist și viceprimar PSD și ginerele fostului procuror Gheorghe...
Reportaj PFS
Comitetul pentru Organizarea UNESCO cere mutarea organizării de șantier și interzicerea...
Comitetul pentru Organizarea Unesco (COU) cere mutarea organizării de șantier a firmei care execută lucrările la centrul pietonal din Târgu Jiu și interzicerea corturilor...
Pe dezbrăcatelea
Ea e șefa ATI Orăștie, care a demisionat de teama Coronavirusului
Șefa de la Terapie Intensivă din Orăștie este o bombă sexy. Înainte de apariția pandemiei de Coronavirus, doctorița poza provocator, chiar în spital, iar...
STOP! Te-am prins!
Averea primarului Morega crește ca Făt-Frumos. 3 apartamente și 4 terenuri,...
Primarul din municipiul Motru a devenit unul dintre cei mai bogați edili din județul Gorj. Cosmin Morega a reușit să-și sporească averea, într-un singur...
Un zâmbet, o floare
Ce scrie în contestația depusă la CCR, împotriva turului II. Sunt...
Un bărbat originar din Gorj, stabilit în Hunedoara, a contestat rezultatul din turul II al alegerilor prezidențiale, invocând o pană de curent pe Vârful...

















