Un șofer beat a băgat trei oameni în spital

0
940

Un târgujian, care conducea băut, a produs un accident, în care trei persoane au fost rănite și au ajuns la spital. „La fata locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare din cadrul Detasamentului de Pompieri Tg-Jiu si 3 ambulante din cadrul SAJ Gorj. In urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a 3 persoane (o femeie si 2 barbati). Acestea au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgente a spitalului din Tg-Jiu”, se arată într-un comunicat al ISU Gorj.

Polițiștii rutieri au constatat că șoferul care a provocat incidentul avea o concentrație de peste 1,3 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Din primele cercetări efectuate de polițiști la fata locului, a reiesit faptul că, în timp ce un barbat de 49 de ani, din Tg-Jiu, conducea un autoturism pe str. Ana Ipatescu, din direcția Tg-Jiu catre București, pe fondul consumului de alcool, intr-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar de o femeie de 49 de ani, din aceeași localitate. In urma impactului, șoferița si alti doi pasageri aflați în primul autoturism au suferit leziuni si au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. In urma testării cu aparatul etilotest, in cazul șoferului a rezultat o concentraţie de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au comunicat reprezentanții poliției.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autoturism pe drumurile publice de catre o persoana care se afla sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here