VIDEO/ Director la Drumuri, agitat în direct. Către moderatoare: „Măi, fată!”

0
1576

Directorul Secției de Drumuri Naționale (SDN) Târgu Jiu, Ion Tudor, și-a ieșit din sărite, într-o emisiune în direct, la un post tv. Șeful pesedist s-a răstit la moderatoare și i s-a adresat cu „Măi, fată!”, deranjat de întrebările legate de lucrări de zeci de mii de euro, abandonate.

Ion Tudor, șeful drumarilor din Gorj, a avut ieșiri violente, în timpul unei emisiuni tv, în direct, la postul Tele3. Directorul membru PSD, cunoscut pentru trecutul său la „Securitate”, a avut accese suburbane, deranjat de întrebările în cascadă, legate de banii cheltuiți pe lucrări abandonate sau prost realizate. Tudor a fost hiperagitat, în timpul emisiunii, iar într-un acces de furie, s-a adresat moderatoarei, Irina Stoian, cu „Măi, fată”, încercând, imediat, să repare gafa. Directorul de la „drumuri” a fost întrebat de șoseaua de centură a municipiului Târgu Jiu, pentru care s-au alocat 41 milioane de euro și care a ajuns să arate ca un câmp, fiind năpădită de buruieni, iarba crescând chiar și prin bitum. Lucrările, începute în 2014, care ar fi trebuit finalizate în 2016, sunt realizate abia pe jumătate, la trei ani, de când varianta ocolitoare trebuia dată în folosință. De mai bine de doi ani, lucrările sunt blocate, firma italiană Collini Lavori SpA cerând rezilierea contractului. Deși centura este gata abia pe jumătate, s-a cheltuit mai bine de 70% din suma totală. Autoritățile au demarat acum procedurile pentru o nouă licitație, pentru desemnarea unui nou constructor, care să continue lucrările.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here