Angajați ai Carierei Jilț Nord, ce riscă să se blocheze, din cauza lipsei frontului de lucru, au intrat în greva foamei, la Complexul Energetic Oltenia. Protestatarii spun că managerul companiei, Dan Iuliu Plaveti, le-a spus să-și caute de lucru în altă parte, dacă nu le convine. Oamenii cer plăți compensatorii, în caz de concedieri colective, pericol ce paște CEO, de anul viitor.
Patru angajați de la Cariera Jilț Nord au intrat în greva foamei, luni de dimineață, în fața sediului central al Complexului Energetic Oltenia, din Târgu Jiu. După amiază, sunt așteptați să li se alături și alți colegi ai acestora, care ies din schimbul I. Minerii acuză conducerea că ține blocate perimetrele de lucru, iar în scurt timp, excavatoarele nu vor mai putea avansa, din cauză că nu au fost făcute exproprieri. Documentele care ar debloca situația carierei miniere au fost ținute aproape un an, la sediul companiei. De aproximativ două luni, minerii au primit promisiuni că documentația a fost trimisă la capitală, pentru a se emite o ordonanță de Guvern, care să permită efectuarea exproprierilor, însă actul normativ nu a mai fost emis.
Greviștii cer includerea în contractul colectiv de muncă, a 40 de salarii medii, ca plăți compensatorii, în caz de concedieri colective. La negocierile cu sindicatele, administrația a propus 12 salarii. Protestatarii au fost chemați la discuții, în sediul companiei, de unde au ieșit revoltați de atitudinea managerului Dan Iuliu Plaveti, impus politic la conducerea CEO, apoi selectat printr-un concurs ce s-a lăsat cu plângeri penale. ”Știm că e pe perioada de închidere, ce urmează după campania electorală. N-a chemat sus domnul director general Plaveti și ne-a spus că dacă nu ne convine, să ne găsim servicii în altă parte. Dar dumnealui să nu uite că noi avem peste 25 de ani de serviciu în cariere și el e venit acum. Dar mai bine ar face să plece dumnealui, decât să plecăm noi”, a spus Marius Berca, sindicalist de la Cariera Jilț Nord.
Oamenii se tem că, începând de anul următor, salariații vor fi disponibilizați, asta deoarece planul de restructurare a CEO prevede diminuarea numărului de angajați.
Care mineri?Scrie la vreunu aceasta ocupatie care a disparut din Gorj.Despre productivitate nu vorbesc?Nu le convine pot sa plece.
Este trist si revoltator faptul ca angajati ai Carierei Jilt Nord, care risca sa isi piarda locurile de munca din cauza lipsei de front de lucru, au ajuns sa intre in greva foamei pentru a-si face auzite nemultumirile. Este inacceptabil ca managerul companiei, Dan Iuliu Plaveti, sa ii indemne sa-si caute de lucru in alta parte, in loc sa gaseasca solutii pentru a le asigura un viitor sigur. Cererile lor legate de plati compensatorii in caz de concedieri colective sunt justificate, mai ales avand in vedere pericolul ce paste CEO de anul viitor. Este nevoie de dialog si compromis in aceasta situatie, nu de promisiuni nerespectate si atitudini nepotrivite din partea conducerii. Toti trebuie sa inteleaga ca acesti mineri au dedicat peste 25 de ani din viata lor Carierei Jilt Nord si nu poate fi vorba de plecarea lor inaintea celor care au venit ulterior. Asteptam o solutie rapida si corecta, pentru a evita disponibilizarile masive de anul viitor.