GATA, vin NINSORILE!

0
1420

Meteorologii anunță că vremea se va răci considerabil, valul de aer rece va aduce iarna în România. Ninsorile vin în zona de munte și nu numai!

Meteorologul Romica Jurca, de la Administrația Națională de Meteorologie, a adus mai multe detalii despre valul siberian care o să acopere aproape întreaga țară.

Prognoza meteo indicată de meteorologi arată că vom avea parte de o răcire semnificativă, în aproape toată România își vor face apariția lapovița și ninsoarea. Zonele de munte mai înaltevor fi întâmpinate chiar și de viscol, iar zăpada se va depune în cele din urmă. Gerul se arată la altitudinea de peste 1.800 de metri. „Este o tentativă de a veni iarna, însă nu aș zice că este chiar de speriat. Ce-i drept, se așteaptă ninsori la munte, mai întâi în zona înaltă, apoi și la altitudini mai mici. Pe parcursul zilei de joi și vineri se poate depune un strat mai consistent în Carpații Orientali și Meridionali.

Vântul va avea intensificări susținute pe creste, cu viteză destul de mare, care va viscoli ninsoarea și va reduce destul de mult vizibilitatea. La munte, în următoarele două-trei zile sau până duminică inclusiv vor fi temperaturi negative, atât noaptea, cât și în cursul zilei. La înălțimi mai mari de 1.800 de metri va fi chiar sub limita de ger.

Începând de joi noapte, condiții de lapoviță și de ninsoare vor fi și în zonele mai joase de relief, în partea de est a țării, adică în Moldova și Dobrogea. Vineri, lapoviță și ninsoare vor fi posibile trecător și în centrul țării, în regiunile estice, dar și în Dealurile Olteniei și ale Munteniei, iar în restul Olteniei și Munteniei vor predomina ploile.Se mențin condițiile de lapoviță și ninsori și sâmbătă, când așteptăm precipitații, dar pe arii restrânse, în zonele de sudice și de răsărit. Aceste precipitații vor fi foarte slabe din punct de vedere cantitativ. Vor fi fulguieli”, a specificat meteorologul de la Administrația Națională de Meteorologie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here