- Protestele angajaților de la Complexul Energetic Oltenia au fost atacate în instanță. Conducerea companiei a depus acțiune la Tribunalul Gorj, prin care cere ca greva minerilor să fie declarată ilegală şi magistrații să dispună încetarea ei. Ordonanța preşedințialã se judecă în cel mult două zile. După negocierile ce au avut loc ieri, la sediul Ministerului Energiei, în care s-a stabilit acordarea de vouchere de vacanță şi majorări salariale de 8,2%, angajații au continuat protestele, iar azi de dimineață, un tren ce trebuia să livreze cărbune la Işalnița, a fost blocat, de minerii care s-au aşezat pe şine. În fața Complexului Oltenia, doi angajați au intrat în greva foamei.