Șeful ALDE Gorj, care și-a acuzat de “jaf” partenerii de alianță de la PSD, riscă să intre în discuția partidului. Reprezentanții social-democrați așteaptă explicații de la ALDE. “Domn’e, ați mandatat în teritoriu să facă asemenea afirmații?”
Liderul ALDE Gorj, Ion Iordache, a intrat în vizorul liderilor PSD, în urma unor declarații, prin care acuza partenerii de alinață de jaf și cerea ieșirea de la guvernare a formațiunii din care face parte. Președintele social-democraților din Gorj, Mihai Weber, a afirmat, azi, într-o conferință de presă, că declarațiile lui Iordache au fost auzite de liderii la nivel național ai PSD, în frunte cu premierul Viorica Dăncilă, care au fost prezenți, ieri, în Mehedinți. Weber a dat de înțeles că social-democrații așteaptă ca șefii lui Iordache să dea o explicație, pentru atacurile liderului din Gorj. “Ultimele declarații, de ieri, făcute de președintele ALDE, sunt total neinspirate, care denotă o lipsă de maturitate politică. Sunt două declarații care au șocat și chiar pe mine m-au șocat. Una, că această guvernare este un dezastru, în condițiile în care ALDE este la guvernare și nu înțeleg. Și alta, “să ieșim de la guvernare, să oprim jaful PSD”. Deci niște cuvinte foarte grele. Nu știu dacă a avut mandat de la centru, pentru că ne-a pus și pe noi într-o lumină extrem de proastă. Noi suntem parteneri de alianță cu ALDE și atunci, care ar trebui să fie reacția noastră? Ideea este că e o declarație de impact, pentru că ieri, în conferința unde am fost cu ministrul Teodorovici, cu doamna Dăncilă, cu secretarul executive, Fifor, cu doamne Sorina Pintea, în timpul conferinței, domnul Teodorovici mi-a arătat acest titlu și a zis: ăsta e de la voi, de la Gorj? Ce se întâmplă? Bănuiesc că, în urma unor reacții și acestor declarații făcute, la centru vor avea loc discuții. Domne, ați mandatat în teritoriu să facă asemenea afirmații?”
Discuții, după acapararea posturilor de la Energie
Liderul PSD Gorj a dezvluit că au avut loc întâlniri cu reprezentanții ALDE Gorj, după ce aceștia și-au pus un membru în funcția de secretar de stat în Ministerul Energiei și au ocupat două poziții în Consiliul de Supraveghere de la Complexul Energetic Oltenia. “Noi am avut o discuție cu partenerii de la ALDE, acum două săptămâni, după ce au avut loc acele schimbări. I-am motivat domnului Iordache reacția mea și i-am spus că nu am nimic, cu nimeni, dar să vedem cum putem să facem, să nu generăm nemulțumiri, instabilitate. Oamenii nu mai știu ce să creadă. Domn’e, ăștia se luptă. Pentru ce? Pentru interese, pentru putere, nu se mai știe ce. Ori, nu ne permitem lucrul ăsta, acum. A fost și primarul de la Rovinari, mie mi s-a părut mai așezat. A fost și Cosmin Popescu. Eu am crezut că lucrurile au fost înțelese. Mă rog, fiecare răspunde pentru poziția pe care o are. Eu, deocamdată, nu am rezolvare, pentru că nu știu ce a stat la baza acestor declarații”, a spus Weber.
Ion Iordache a avut, în ultimele luni, o atitudine critică la adresa partenerilor de alianță, criticând frecvent PSD-ul, cu care ALDE este la guvernare, aceasta fiind și o temă electorală. ALDE Gorj a folosit, în campania pentru alegerile europarlamentare, subiecte cu care s-au delimitat de partenerii de alianță și chiar s-au poziționat anti-PSD.