Boza vrea să dea CEO în judecată, după ce a fost înlocuit

0
1067

Fostul șef al Complexului Energetic Oltenia, Sorinel Boza, revocat din directoratul companiei, în urmă cu câteva zile, dă de înțeles că va ataca decizia prin care a fost îndepărtat din conducerea societății.

Înlocuit, inițial, din funcția de manager al CEO, ulterior din calitatea de membru al directoratului, Sorinel Boza vrea să atace în instanță decizia care l-a lăsat fără post. Fostul manager se victimizează și spune că munca din fruntea societății l-a făcut să-și neglijeze starea de sănătate și chiar a avut probleme, motiv ce poate fi invocat într-un viitor proces, intentat actualei conduceri a companiei. De altfel, Boza a intrat în concediu medical. “Voi respecta decizia Consiliului de Supraveghere, dar nu voi sta cu mâinile în sân, că nu-i normal și o să vedem ce va fi. Eu sunt un om care mi-am făcut datoria în fruntea acestui complex, ca membru de directorat, mi-am sacrificat sănătatea și nopți și zile, și ce am făcut în această perioadă au fost minuni, între anii 2017 și 2019, ținând cont de situația de la sfârșitul lui 2017. Bineînțeles că voi lua toate măsurile, nu voi sta cu mâinile în sân. Aștept hotărârea”, a declarat Boza.

Fostul manager al producătorului de energie consideră că îndepărtarea lui din funcții a fost o măsură pur politică, nefiindu-i aduse argumente de natură managerială sau economico-financiară. “Am avut în patru ani de zile, 20 de zile de concediu, m-am operat miercurea, de extirpare de tumoră pe glandă și vineri conduceam directoratul. Asta îmi pare rău, că nu am știut să mă uit la mine, să am grijă mai mult la mine, să vin și eu ca alții la ora 8 și să plec la ora 5. Însă anii 2017-2019 au fost incredibil de grei și am reușit să ducem acest complex să fie cunoscut în Europa, să fie pe locul 13 în companiile din România, să aibă un director nominalizat doi ani ca managerul anului. De asta sunt mândru”, a mai spus Sorinel Boza. El a fost înlocuit din directorat, cu un inginer din județul Mehedinți, fără experiență în domeniul producerii de energie pe bază de carburant fosil, însă considerat unul dintre cei susținuți de gruparea Manțog, din care face parte și directorul generat, Daniel Burlan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here