Creștere bruscă a cazurilor de Coronavirus. Zboruri suspendate

0
619

Numărul persoanelor confirmate cu Coronavirus a ajuns la 217, cei mai mulți dintre ultimii 33 de pacienți fiind cadre medicale și persoane, care au intrat în contact cu pensionarul MAI, de la Spitalul Gerota, care a mințit, după ce s-a întors din Iran. Ministrul de Interne a anunțat, în această seară, măsuri drastice, pentru a împiedica răspândirea virusului.

Printre cei testați pozitiv sunt și copii. Patru dintre persoanele confirmate au vârste de până la 9 ani, cei mai mulți fiind între 30 și 40 de ani. Persoane considerate în grupele vulnerabile de vârstă, de peste 70 de ani sunt doar șapte.

Ministrul Marcel Vela a anunțat că se suspendă activitatea în restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, jocurile de noroc sau centre de tratamente balneare.

Organizarea evenimentelor cu peste 100 persoane, în spații deschise, a fost, de asemenea, suspendată.

Transportul de marfă cu capacitate de peste 3,5 tone este luat abia acum în calcul. Șoferii au obligația să poarte dezinfectanți, mănuși și măști și să prezinte documente cu traseele efectuate.

O măsură restrictivă privește și transportul aerian. Astfel, se suspendă zborurile din și spre Spania, pentru 14 zile, începând cu data de 18 martie. Suspendate rămân și zborurile din și spre Italia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here