Primarul condamnat din Bumbești Pițic, sentință finală după alegeri

0
891

Primarul comunei gorjene Bumbești Pițic, condamnat în urmă cu două luni, pentru fraudă cu fonduri europene, a făcut apel la hotărârea Tribunalului Gorj. Sentința finală, pe care o va da Curtea de Apel Craiova, va fi pronunțată, însă, după alegerile la care edilul va candida din partea PSD. Deși acuzat de infracțiuni de corupție și condamnat, în primă instanță, la doi ani și trei luni, liderii PSD îl susțin pentru un nou mandat, demonstrând că moralitatea este doar o glumă.

Primul termen la apelul formulat este stabilit pentru data de 3 noiembrie. Michy Nioață a fost condamnat, în luna iunie, alături de fiică, ambii fiind găsiți vinovați pentru cheltuirea a 40.000 euro, obținuți pentru o afacere cu vaci. Familia edilului trebuia să înființeze o fermă, însă banii au fost folosiți în alte scopuri. Vacile, pe care erau obligați să le achiziționeze, au fost împrumutate de la săteni, doar ca să le arate echipelor AFIR, care veneau să verifice cum se dezvoltă ferma. Doi dintre funcționarii instituției statului au fost judecați și ei în dosar, însă au fost achitați.
Primarul Nioață a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani și trei luni de închisoare cu suspendare și a fost obligat să presteze muncă în folosul comunității, fie la primărie, fie la școala din localitate. Fiica lui, Adnana, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare, tot cu suspendare. Cei doi au fost dați de gol de proprietarii vacilor, pe care le-au împrumutat, pentru „ședința foto”, cu care să convingă reprezentanții AFIR și de nepoata edilului, care a recunoscut că a semnat în locul verișoarei, care plecase deja în Anglia.
Michy Nioață a luat 177.000 lei, pentru o fermă ce trebuia să ajungă la 21 de vaci. Familia Nioață a fost obligată de instanță să înapoieze banii europeni, adică 177.780 lei, Agenţiei pentru Finanţarea Investiţilori Rurale şi să plătească 8.000 lei cheltuieli de judecată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here