Romanescu, atac la șeful Centrului Brâncuși: Poate-și găsește altă activitate

0
320

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, l-a atacat public pe directorul Centrului “Constantin Brâncuși”, care a lipsit de la dezbaterea pe buget, ce a avut loc duminică după amiază, la teatru. Edilul a opinat că șeful centrului este supărat, pentru că i s-a tăiat bugetul pentru tabăra de sculptură. Romanescu l-a amenințat pe Doru Strâmbulescu, căruia i-a transmis că trebuie să-l accepte ca șef, până la finalul mandatului, în 2020 sau să-și caute alt post. “Nu lipsește decât un director, din această echipă: domnul Strâmbulescu, dar trebuie să se hotărască. Aparține acestei entități, coordonată de mine până în 2020, sau poate își găsește o altă activitate. De ce-i înțeleg supărarea? Pentru că i s-a finanțat centrului, în ultimii 10 ani, o tabără de sculptură, iar când am ajuns primar am înțeles că până în 2017, niciuna din operele de sculptură realizate nu primise autorizație, nu avea niciun fel de document, dar au fost amplasate în municipiu”, a declarat Marcel Romanescu, în timpul dezbaterii cu public a bugetului pe anul în curs. Primarul nu a mai alocat fonduri, pentru organizarea taberei de sculptură, la care se înscriau artiști din țară și din străinătate, despre care nu se știa mare lucru și ale căror lucrări, plătite din bani publici, zac depozitate, unele dintre ele fiind totuși expuse în oraș, unde s-au înnegrit, fiind greu de descifrat. Edilul a propus alocarea de fonduri, însă doar pentru reabilitarea lucrărilor care au fost afectate de timp. Directorul Centrului Brâncuși, organizatorul taberei, nu a participat nici la discuțiile inițiate de primar, în urmă cu o săptămână, pentru împărțirea bugetului, ci a trimis o subalternă, pentru a susține solicitarea de alocare a un miliard și jumătate de lei vechi, din care edilul a aprobat doar 60 de milioane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here