VIDEO. Vicepreședinți ALDE și Pro România, demisii din cauza candidatului Diaconu

0
711

Doi lideri, de la ALDE și Pro România, au dezertat, nemulțumiți de candidatul impus de formațiuni, la comun. Ambii au plecat la ADN, partid format de fostul europarlamentar, Cătălin Ivan.

Vicepreședinții organizațiilor municipale ALDE și Pro România au renunțat la funcții și au părăsit formațiunile. Adrian Rovența, de la ALDE și Raul Dumitru, de la Pro România, au luat această decizie, în urma impunerii ca și candidat la președinție, a lui Mircea Diaconu. Vicele demisionar de la ALDE a avut o atitudine critică la adresa candidatului băgat pe gât de liderii de la centru. „Mi-am dat seama că oameni considerați o valoare nu erau decât niște oameni mici. Am spus niște cuvinte grele, în postarea respectivă, dar ele au provenit din scârba față de acel om. Mă doare sufletul față de oamenii care a trebuit să plece din țară, față de cei care au promovat o facultate, dar nu au avut loc să promoveze, din cauza copiilor de politicieni, dar față de cei care au dus țara unde este acum, am spus unde mă doare”, a declarat Rovența, care în urmă cu câteva săptămâni posta, pe facebok, fără menajamente, „mă doare-n p…a”, de candidatul Mircea Diaconu, Fostul vicepreședinte ALDE Gorj a trecut la ADN, formațiunea condusă de Cătălin Ivan. Coordonatorul de campanie al ADN, Nicolae Ivăniși, spune că sunt discuții cu mai mulți lideri din județ, pentru a veni la noua formațiune. Vedeți, mai jos, întreaga declarație a vicepreședintelui demisionar de la ALDE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here