316 percheziții. Arme cumpărate online, livrate prin curierat

0
131

Peste 300 de percheziții au loc, vineri, în toate județele din țară. Polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, caută arme și muniții, cumpărate online de români, de la o societate din afara țării și livrate prin curierat, inclusiv în Gorj. Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

”În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Polițiștii au documentat activitatea infracţională a unei societăți comerciale din afara teritoriului țării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Activitatea s-ar fi desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar societatea în cauză ar fi livrat armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.

Acţiunea vizează creşterea gradului de siguranţă şi scoaterea din circuitul ilegal a unor arme supuse autorizării”, au transmis reprezentanții Poliției, printr-un comunicat de presă.

De asemenea, la această oră, au loc acțiuni de tip ,,razie”, în toată țara.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here