A fugit de poliție și a intrat cu mașina într-un pom

0
691

Un tânăr fără permis de conducere, prins la volanul unei mașini, a încercat să fugă de echipajul de poliție, dar a intrat într-un pom de pe marginea drumului. Tânărul de 20 de ani, din comuna Peștișani, a abandonat autoturismul și a fugit, însă a fost prins de echipajul de poliție. Scena s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 67 Telești. ”Polițiștii au plecat în urmărirea autoturismului, deplasându-se până pe DC 96 Câlnic, unde conducătorul autoturismului urmărit a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac de pe câmp, după care, a fugit de la locul producerii evenimentului rutier. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat, în vârstă de 20 de ani, din Peștișani, județul Gorj, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal”, arată un comunicat emis de Poliție Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here