Angajați CEO, în greva foamei, după discuțiile cu ministrul Muncii. ”Intenționează să modifice legea”

0
559

Cinci angajați ai Complexului Energetic Oltenia au intrat în greva foamei, în fața Ministerului Muncii, după o întâlnire pe care au avut-o cu Marius Budăi. Protestatarii spun că nu sunt de acord cu modificare legii, pe acre reprezentanții puterii vor s-o facă printr-un amendament

Lideri ai Sindicatului Energia Rovinari, în frunte cu vicepreședintele Manu Tomescu, au intrat, luni, în greva foamei în fața Ministerului Muncii, după discuțiile cu ministrul Marius Budăi. Întâlnirea trebuia să elucideze problemaaplicării Legii 197/2021, de reducere a vârstei de pensionare. „În urma discuțiilor purtate pentru deblocarea și aplicarea în totalitate a prevederilor legii nr.197/2021, discuții avute cu Domnul Marius Budăi, Ministrul Muncii și Domnul Cristian Vasilcoiu, Ministru Secretar de Stat, am hotărât să intrăm în protest extrem (GREVA FOAMEI), în fața Ministerului Muncii! SISTEMUL/PUTEREA POLITICĂ, intenționează să modifice legea nr.197 printr-un amendament depus pe plx 618, iar noi nu suntem de acord și le cerem să respecte Constituția României și să aplice în totalitate prevederile legii nr.197/2021, exact așa cum s-au emis deciziile de pensionare pe această lege, DECIZII DEFINITIVE la Curtea de Apel Alba Iulia și reconfirmate prin DECIZIA I.C.C.J de aplicare în totalitate a tuturor prevederilor legii nr.197/2021! Vom continua acest PROTEST EXTREM până când vor fi emise de către casele de pensii, primele DECIZII pe legea nr.197, și bine înțeles atâta cât ne va permite sănătatea!” a spus Manu Tomescu.
Legea 197 este blocată de doi ani, deși Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat favorabil asupra aplicării prevederilor, care îi scot pe mineri și energeticieni cu 13 ani mai devreme la pensie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here