Au tăiat porcii, după ce au confundat casierul de la apă, cu un inspector DSV

0
1101

Isteria pestei a ajuns și la Târgu Jiu. Locuitorii din zona Petrești au intrat în panică, în urmă cu două zile, după ce au confundat angajații de la societatea de apă și canal, cu inspectorii sanitar-veterinari. De frică să nu se trezească la poartă cu autoritățile, oamenii au hotărât să taie porcii. 

Peste porcină a alarmat un cartier al municicipiului Târgu Jiu. Pe strada Petrești, oamenii mișunau, în urmă cu două zile, după ce în cartier s-a zvonit că și-au făcut apariția inspectori de la Direcția Sanitar-Veterinară. Localnicii au început să-și facă planuri, cum să taie mai repede godacii, ca să nu rămână fără ei, în cazul în care s-ar anunța că s-a descoperit vreun focar de pestă. „Mi-a spus vecina, că a sunat-o cineva de pe altă stradă, să întrebe dacă au venit de la sanepid, pentru porci. Oamenii au început să vorbească, s-au speriat și după ce au văzut la televizor ce se întâmplă cu pesta asta. Mulți au tăiat porcii. Au tăiat și câte doi”, povestește o localnică.

În final, s-a deslușit și sursa zvonurilor. Angajații care încasează contravaloarea facturilor pentru apă și canalizare au fost confundați cu inspectori de la Direcția Sanitar Veterinară. Localnicii panicați s-au pregătit de tăiat porcii, de teamă ca autoritățile să nu le dea o veste proastă și să le ia animalele.

Reprezentanții DSV spun că nu există niciun pericol, în județul Gorj nefiind nicio suspiciune de pestă porcină. Cu toate acestea, informațiile care au apărut cu privire la răspândirea pestei i-au speriat pe gorjeni, care și-au tăiat porcii, pe care îi creșteau pentru Crăciun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here