Bărbat cu probleme psihice, dispărut după ce a fost dus cu salvarea la spital

0
921

Un bărbat de 62 de ani, transportat la spital, din cauza unor probleme psihice, este căutat de poliție, după ce familia a anunțat că nu mai este de găsit. Nicolae Olariu, din comuna Țânțăreni, a fost preluat de o ambulanță, în data de 11 noiembrie și dus la Spitalul Turceni. Azi, când concubina bărbatului a anunțat că nimeni nu mai știe nimic de el, de la data internării, polițiștii au început cercetări, cu privire la modul dispariției și au aflat că acesta a plecat din spital, în aceeași zi în care a dus de salvare. „La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Politiei Orașului Târgu Cărbuneşti, care a constatat că la data de 11 noiembrie, bărbatul a fost transportat cu o ambulanță la spitalul din orașul Turceni pentru a i se acorda îngrijiri medicale, după care ar fi plecat din unitatea medicală în cursul aceleiași zile.

La data respectivă, Olariu Nicolae purta următoarele articole de vestimentaţie : pantaloni de culoare neagră, cămaşă de culoare alb, sacou de culoare gri, pantofi de culoarea neagră şi şapcă de culoare neagră. Semnalmente – înălţime de 1,75 m, greutate 65 kg, păr negru tuns scurt, faţă ovală, constituţie atletica, ochi caprui. Persoanele care pot oferi informații care pot conduce la identificarea bărbatului sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenta 112 sau să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliție”, este apelul făcut de Poliția Gorj, printr-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here