Călin Georgescu, ridicat de DIICOT într-un dosar de înșelăciune cu prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro

0
103

Călin Georgescu a fost ridicat luni din trafic de procurorii DIICOT, iar locuința sa din Mogoșoaia a fost percheziționată într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, potrivit informațiilor publicate de presa centrală.

În același dosar, procurorii DIICOT și polițiștii IGPR au pus în aplicare cinci mandate de percheziție în București, Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea.

Potrivit DIICOT, ancheta vizează trei persoane, doi cetățeni români, de 64 (Călin Georgescu – n.r.) și 47 de ani, și un cetățean italian, de 56 de ani, despre care procurorii susțin că ar fi constituit, în septembrie 2021, un grup infracțional organizat care a acționat în România și Marea Britanie. Anchetatorii susțin că membrii grupării s-ar fi prezentat drept oameni de afaceri și administratori ai unor societăți străine și ar fi pretins că pot facilita obținerea unor finanțări importante de la instituții bancare din străinătate, solicitând în schimb garanții bănești.

Conform datelor prezentate într-un comunicat emis de DIICOT, o persoană vătămată (omul de afaceri Răzvan Leu) a fost convinsă că poate obține un credit de 6 milioane de euro, cu condiția depunerii unei garanții. Victima ar fi transferat astfel peste 1 milion de euro. Ulterior, suspecții ar fi susținut că finanțarea poate fi majorată la 15 milioane de euro și ar fi solicitat o garanție suplimentară de 100.000 de euro. Prejudiciul total indicat de DIICOT depășește 1,1 milioane de euro.

Percheziții la locuința lui Călin Georgescu

Potrivit Digi24, Călin Georgescu a fost oprit în trafic și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziția în prezența sa. Postul de televiziune relatează că este vorba despre dosarul în care se investighează înșelăciunea cu prejudiciul de 1,1 milioane de euro. Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Structura Centrală, unde vor fi audiate persoanele vizate în dosar. Acțiunea beneficiază de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here