Candidatul cu care PSD „defilează” într-o comună din județul Gorj pare o sosie a celebrului personaj de comedie, Mr Bean. Florin-Sabin Martescu este consilier local în Bumbești Pițic, unde, la finalul acestei luni, vor avea loc alegeri anticipate, după ce primarul a fost condamnat la închisoare, pentru fraude din bani europeni.
Liderii PSD au fost acuzați că au făcut blat cu liberalii, al cărui candidat este viceprimarul care a preluat atribuțiile edilului ajuns la pușcărie. Cele două formațiuni au avut o strategie comună și la alegerile din toamna anului trecut, când, pentru desemnarea viceprimarului liberal a votat și un consilier PSD, care, la rândul lui, așteaptă susținere PNL, pentru postul de vice. „Asistăm la un blat între PSD și PNL. PSD-ul are de câștigat din orice punct de vedere. Dacă nu ia primăria, va lua viceprimarul. Jocurile acestea au fost făcute înainte. Dacă un consilier se vinde, de ce nu a fost dat afară? Prima dată a a fost vehiculat candidat directorul școlii, care avea mai mari șanse, iar după, a fost dat deoparte și a fost pus un candidat mai slăbut. Viceprimar va veni exact consilierul care a votat pentru actualul viceprimar”, a afirmat candidatul USR, Claudiu Golu, într-o conferință de presă.