VIDEO/ Răniții din accidentul frontal primesc ajutor în drum

Răniții din accidentul ce a avut loc, în urmă cu puțin timp, în comuna Bengești Ciocadia, primesc ajutor medical, la fața locului. Patru ambulanțe...

Impact frontal. Gravidă, printre cele 6 victime

Șase persoane au fost implicate într-un accident, ce a avut loc în comuna Bengești Ciocadia. Două autoturisme s-au izbit frontal, la fața locului deplasându-se...

Dovada. Parcarea Rodna, afacere de miliarde. Chiria, acoperită în doar trei zile

Parcarea de la piața centrală, pe care Primăria Târgu Jiu a preluat-o, după 20 de ani, aduce încasări consistente la bugetul local. Într-o singură...

Iordache, prins cu minciuna. De trei ori mai multe utilaje

Afaceristul Ion Iordache, lider ALDE Gorj, a fost prins cu minciuna, în privința contractului pentru deszăpezirea drumurilor județene. Șeful Consiliului Județean neagă că numărul...

Boza şi sindicatele FNME se contrează în problema conturilor blocate

Acordarea celor 700 de lei din economia la fondul de salarii către salariaţii CEO a fost pusă în pericol, dat fiind faptul că administratorul...

Liderii FNME BLOCHEAZĂ ACORDAREA celor 700 de lei către cei peste 13.000 de angajaţi...

Două conturi ale CEO sunt blocate, iar economia la fondul de salarii care ar fi trebuit să fie distribuită tuturor salariaţilor companiei, în primă...

Laurenţiu Ciobotărică, fost şef al CEO, va munci pentru comunitate, în Dâmboviţa! Ce...

Foștii directori ai CE Oltenia, Laurențiu Ciobotărică, Dorina Jianu și Daniel Antonie, au primit, ieri, soluţia în apelul formulat de aceştia  în dosarul în...

Firmă de deszăpezire, tăiată de la contractul cu primăria. Patronul dormea în utilaj

Unul dintre contractele de deszăpezire a municipiului Târgu Jiu a fost reziliat, după ce patronl a fost prins încercând să înșele primăria. Afaceristul a...

Tir cu ciuperci, răsturnat după impactul cu o dubă cu murături

Un tir s-a răsturnat în județul Gorj, blocând un drum județean. Mastodontul a ajuns de-a latul șoselei, paralizând circulația, pe drumul ce face legătura...

Școlile rămân închise și marți

Școlile din județul Gorj vor rămâne închise și marți. Hotărârea a fost luată azi, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Cursurile tuturor...

Ce dezgroapă PFS

Milioane de euro de la stat, pentru chirii în clădirile unor...

Câțiva afaceriști din Târgu Jiu vor încasa, în următorii trei ani, peste 2 milioane de euro, ca să găzduiască funcționarii mutați din clădirea Prefecturii...

De-a valma!

Nuntași ajunși la spital cu toxiinfecție, de la petrecerea organizată la...

Petrecerea de cununie a unui cuplu din Rovinari s-a transformat într-un calvar, după ce invitații au început să se simtă rău, în mijlocul evenimentului...

Editorial

18 angajați ai Secției Ginecologie, pozitivi la infecții nosocomiale. Secția Spitalului Județean Târgu Jiu...

Secția Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu rămâne închisă, după ce, săptămâna trecută, mai multe paciente au fost depistate cu infecții nosocomiale....

Interviu PFS

Noul șef al Finanțelor Gorj – funcții, noroc și donații în...

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj va avea un nou șef, Mădălin Eftenoiu, fiul unui afacerist și viceprimar PSD și ginerele fostului procuror Gheorghe...

Reportaj PFS

VIDEO/ Prefectul acuzat că a făcut salutul nazist: ”Este cel mai...

Prefectul de Gorj, criticat că a folosit salutul nazist la un eveniment, șochează din nou. Iulian Popescu a declarat, într-o intervenție la TV Sud,...

Pe dezbrăcatelea

Ea e șefa ATI Orăștie, care a demisionat de teama Coronavirusului

Șefa de la Terapie Intensivă din Orăștie este o bombă sexy. Înainte de apariția pandemiei de Coronavirus, doctorița poza provocator, chiar în spital, iar...

STOP! Te-am prins!

Averea primarului Morega crește ca Făt-Frumos. 3 apartamente și 4 terenuri,...

Primarul din municipiul Motru a devenit unul dintre cei mai bogați edili din județul Gorj. Cosmin Morega a reușit să-și sporească averea, într-un singur...

Un zâmbet, o floare

Ce scrie în contestația depusă la CCR, împotriva turului II. Sunt...

Un bărbat originar din Gorj, stabilit în Hunedoara, a contestat rezultatul din turul II al alegerilor prezidențiale, invocând o pană de curent pe Vârful...