Liderii FNME BLOCHEAZĂ ACORDAREA celor 700 de lei către cei peste 13.000 de angajaţi ai CEO! Banii ar fi trebuit să ajungă la salariaţi, pe 27 decembrie

2
4810

Două conturi ale CEO sunt blocate, iar economia la fondul de salarii care ar fi trebuit să fie distribuită tuturor salariaţilor companiei, în primă tranşă de 700 de lei, este blocată.

Cei din FNME, adică reprezentanţii USMO, acţionar al Clubului Pandurii, printre care Nelu Roşca, Dumitru Pîrvulescu şi Marin Golea au refuzat astăzi, în comisia mixtă, să aprobe deblocarea contului, chiar dacă administraţia CEO a cerut acest lucru. În acest fel, angajaţii CEO nu vor putea să-şi primească avansul de 700 de lei din economia făcută în acest an la fondul de salarii.

Şefii CEO susţin că nu pot să facă plata avansului fără deblocarea unuia din conturi. Administratorul special, Marin Golea, alături de ceilalţi lideri ai FNME , au spus un NU categoric, fără să-i intereseze soarta celor peste 13.000 de angajaţi ai CEO.

Preşedintele SME Oltenia, Gabriel Căldăruşe: „Cei de la FNME au fost foarte clari. Nu vor debloca acel cont, la solicitarea administraţiei CEO. Conducerea companiei spune că, astfel, nu poate face plata către salariaţi”.

Preşedintele Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica: „Ei îşi doresc banii, acele 6 milioane de euro de la CEO, aşa spus datoraţi  Clubului Pandurii, adică pentru buzunarele lor. Fiecare au de luat câte o parte din aceste milioane de euro. Vor banii ăştia, chiar dacă lasă 13.000 de salariaţi fără sumele care li se cuvin. Aşa că, acordarea banilor pentru salariaţii din cariere şi termocentrale, pentru cât de greu au muncit  în tot acest an, stă în semnătura administratorului special Golea. Ori, ei au zis clar în comisie că nu vor debloca niciun cont. Asta face FNME pentru angajaţii CEO. A ieşit scandal, i-am făcut hoţi”, a declarat Nicu Bunoaica.

Partea lui Marin Condescu este de aproape UN  MILION de EURO, adică 850.000 de euro.

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here