Ce a propus Guvernul profesorilor, ca să renunțe la grevă

0
403

Sindicaliștii din învățământ s-au întâlnit, duminică după-amiază, cu reprezentanții Guvernului, la noi negocieri, pentru a evita declanșarea grevei generale, anunțate pentru luni. La discuții au participat Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.
„Reprezentanții Guvernului au propus stimulente financiare pentru debutanți si cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate in zone defavorizate.
Totodată, Guvernul si-a menținut angajamentul de a majora salariile pana la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, in completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. Aceasta măsura, care vizează cresterea veniturilor, va fi extinsă si pentru celelalte categorii de salariați din Anexa 8”, arată un comunicat emis de reprezentanții Guvernului.
Executivul promite un nou proiect al legii salarizării, până la jumătatea lunii iulie.
„In acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât pana la data de 15 iulie la nivelul Ministerului Muncii sa fie finalizat proiectul noii legi a salarizarii, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 septembrie a.c. sa poata fi înaintat Parlamentului Romaniei pentru aprobare”, se mai arată în comunicatul executivului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here