CEO: Grupul 5 de la Rovinari va fi pus în funcțiune în decembrie

0
933

Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a reacționat, miercuri seara, după ce în presă au apărut informații că grupul 5 de la Termocentrala Rovinari nu are aviz de funcționare. Reprezentanții companiei susțin că acesta va fi pornit la finalul anului în curs. „Grupul avand licenta ANRE de exploatare comerciala in vigoare. Acest grup va fi pus in functiune in decembrie 2023”, au transmis reprezentanții CEO, pe pagina oficială a companiei.
Conducerea companiei a anunțat că, începând cu data de 1 iunie, grupul energetic nr.3 Rovinari va fi retras definitiv din exploatare, iar grupul energetic nr.7 Turceni va fi trecut în conservare. “Conform graficului de scoatere treptată din exploatare a capacităților energetice pe baza de cărbune prevăzute de OUG nr.108/2022 privind decarbonizarea sistemului energetic, modificată prin OUG nr.14/2023, începând cu data de 1 iunie 2023, grupul energetic nr.3 Rovinari va fi retras definitiv din exploatare, iar grupul energetic nr.7 Turceni va fi trecut în conservare.În anul 1976 a fost pus în funcțiune grupul energetic nr.3 la Termocentrala Rovinari, cu o capacitate de 330 MW, însumând până în prezent peste 227 mii ore de funcționare. Pe parcursul celor 47 de ani de activitate, acest grup energetic a produs aprox. 53 TWh. Instalația de desulfurare aferentă acestui grup va fi utilizată pentru racordarea grupului nr.5 de la Rovinari, aflat în modernizare, capacitatea grupului nr.3 urmând a fi înlocuită cu proiecte fotovoltaice”, au transmis reprezentanții CEO.
Același comunicat anunță că grupul energetic nr.7 la Termocentrala Turceni, care va fi retras definitiv din exploatare la sfârșitul anului, va fi înlocuit cu u grup pe gaze, CCGT Turceni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here