Consilierii puterii, acuzați că șterg datoriile unor aleși

0
661

O hotărâre de consiliu șterge obligațiile unor funcționari și aleși, de a restitui sporuri încasate ilegal. Proiectul a fost depus în ultima ședință a Consiliului Local Târgu Jiu, fără să fie trecut prin comisiile de specialitate și fără avizul Serviciului Juridic, iar printre cei exonerați se află și viceprimarul Aurel Popescu, beneficiar al unui spor de dificultate, ilegal.

Majoritatea PSD-ALDE-PRSO de la Târgu Jiu este acuzată că a dat o hotărâre, de anulare a unor returnări de bani, pe care Curtea de Conturi a stabilit că unii funcționari și aleși i-au încasat ilegal. 14 angajați ai Primăriei Târgu Jiu, printre care și viceprimarul PSD Aurel Popescu, se află pe liste celor obligați să dea înapoi sporurile pe care și le-au acordat, în perioada 2014-2017. Unii dintre cei care au încasat sume în plus au pierdut deșa în instanță. Alți opt au apărut pe un tabel, anexat unui proiect de lege a Consiliului Local Târgu Jiu, prin care inițiatorii, consilieri ai puterii, cer amnistierea. Sumele imputate de Curtea de Conturi sunt, în medie, de peste 10.000 de lei și ajung la aproape 20.000. Viceprimarul Aurel Popescu figurează cu 12.102 lei.

Paraschiv: „Legea e doar pentru fraieri”

În urmă cu mai mulți ani, în timpul mandatului lui Florin Cârciumaru, mai mulți angajați au beneficiat de spor de dificultate. Curtea de Conturi le-a declarat ilegale și a dispus recuperarea sumelor încasate ilegal. „Vine Guvernul (logic, tot PSD) si dă legea 78/2018 care amnistiază o parte din sumele încasate ilegal (in cazul d-lui viceprimar Aurel Popescu doar 337 milioane lei vechi). Fiind încă vreo 150 de milioane de lei vechi încasați ilegal, vine Corpul de Control al Prefectului (fost membru PSD) și recomandă amnistierea sumelor neacoperite de legea 78/2018. Fiind câteva hotărâri judecătorești care ar trebui puse în aplicare (privind sumele neamnistiate de legea 78/2018), hotărâri care spun că sumele încasate nelegal trebuiesc returnate, se găsesc totuși câțiva consilieri care spun că legea e lege doar pentru fraieri”, a fost mesajul consilierului PNL, Mihai Paraschiv, după ședință. Paraschiv spune că proiectul nu a fost discutat în comisii, el a apărut în ședința de plen și a fost votat de majoritatea PSD-ALDE-PSRO, deși, inițial, nu a avut raportul Serviciului Juridic.

Primarul Marcel Romanescu spune că Prefectura Gorj a dat decizii care se bat cap în cap. În urmă cu doi ani, a atacat salarizarea în instanță, iar în 2019 a dat undă verde pentru amintie. „N-am înțeles de ce a trebuit să demareze un astfel de proiect, mai ales că e făcut pe baza unu raport înaintat de către Corpul de Control al prefectului, care poate fi cel mult o recomandare. Mai mult decât atât, am atacat acel raport la instanțele de judecată, pentru că noi considerăm că nu este conform cu realitatea. Sumele de care discutăm sunt sume care nu au fost prevăzute în Legea Amnistiei din 2018, sunt sume încasate ilegal. Culmea este că în decembrie 2017, Instituția Prefectului a atacat în contencios hotărârea de consiliu care prevedea salarizarea. Pe de o parte spun că s-au acordat ilegal, pe de altă parte spun că trebuie amnistiate”, spune primarul Romanescu.

„E dreptul lor să nu dea niște bani aiurea”

Unul dintre inițiatorii proiectului care a scăpat funcționarii să dea banii înapoi, deși au fost încasați ilegal, spune că a făcut un lucru bun. Cristian Toader Pasti, consilier PSD, explică și de unde graba, pentru hotărârea respectivă: azi se împlinea termenul de prescriere, iar o eventuală amnistie nu mai avea efecte, adică angajații nu mai puteau fi scutiți. „Am citit acel proiect de hotărâre, dar el a fost inițiat de 6 sau 7 consilieri locali, nu doar eu. Astăzi, din câte mi-au spus, era ultima zi, în care, printr-o hotărâre de consiliu, se mai puteau șterge aceste popriri. Deci am făcut un lucru bun pentru oamenii din Primăria Târgu Jiu, care e dreptul lor să nu dea niște bani aiurea”, a motivat Cristian Toader Pasti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here