Dan Vîlceanu, cu un pas mai aproape de funcția de ministru. Ce-l recomandă?

0
301

Deputatul Dan Vîlceanu, liderul PNL Gorj a fost validat de Biroul Permanent Național al partidului, pentru funcția de ministru al Finanțelor. Rezultatul care l-a validat ca și recomandare a PNL pentru minister a fost de 47 voturi „pentru” și unul „împotrivă”, al lui Ludovic Orban. Propunerea validată de PNL va fi trimisă președintelui.

Dan Vîlceanu este un apropiat al premierului Florin Cîțu, pe care îl susține, la rândul lui, în campania internă pentru șefia partidului. Gorjeanul este la al doilea mandat de deputat din partea PNL Gorj, organizație pe care o conduce din 2015. Conform CV-ului postat pe site-un Parlamentului, a absolvit Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, apoi cursurile Universităţii de Vest Timişoara – Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor. Tot la Universitatea de Vest a absolvit un master cu tema „Management şi Integrare Europeană” și doctoratul.

Din 2004, a lucrat la firmele familiei. A fost economist la SC Trefo SRL și din 2006, director economic la SC Rominex Mining Engineering SA, iar din 2016 – director economic la SC Trefo SRL, firma deținută în acte de mama lui și care are contracte de miliarde cu statul.

În perioada 2006 – 2009, a fost preşedinte al organizației de tineret a PSD Gorj, apoi secretar executiv PDL Gorj (2011-2012), prim-vicepreşedinte PDL Gorj (2012-2013), preşedinte PDL Gorj (2013-2015), copreşedinte/preşedinte PNL Gorj (din 2015).

În perioada 2012 – 2016, a fost consilier judeţean la Consiliul Judeţean Gorj, iar din 2016 este deputat, fiind membru în mai multe comisii și grupuri parlamentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here