Deputatul de Gorj, Dan Vîlceanu, este inculpat în dosarul în care este acuzat că a mușcat de nas un alt parlamentar PNL. Florin Roman și-a luat certificat medico-legal, în care medicii au specificat că rănile au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale. ”La data de 28 iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a dispus prin ordonanță efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un deputat din Parlamentul României sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, purtare abuzivă și tulburare a ordinii și liniștii publice, iar în cursul zilei de astăzi, suspectului i-au fost aduse la cunoștință faptele cercetate, încadrarea juridică data acestora, precum și drepturile și obligațiile procesuale. Totodată, astăzi a fost pusă pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile menționate. Din probele administrate până în prezent, a rezultat următoarea situație de fapt: La data de 21.05.2024, ora 11:15, în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaților, în Palatul Parlamentului, în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției de deputat, inculpatul a adresat injurii și a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate, și acesta deputat în Parlamentul României, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției publice dată de mandatului constituțional de deputat al României, provocându-i acesteia leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur și zgâriere, ce necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale”, arată un comunicat emis de PÎCCJ.
Vîlceanu este acuza și că ar fi adresat expresii jignitoare lui Roman și că a tulburat ordinea și liniștea publică.