Procurorii DNA Craiova au dispus trimiterea în judecată a executorului judecătorec, Matei Cosmin Catrinoiu, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată. Alături de acesta, a fost trimis în judecată și Gheorghe Sperlea, pentru complicitate.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, ”în perioada 03 septembrie 2018 – 27 aprilie 2022, în contextul desfășurării la solicitarea inculpatului Gheorghe Sperlea. a trei proceduri de executare silită, inculpatul Catrinoiu Matei Cosmin, prin actele întocmite cu încălcarea prevederilor legale, ar fi cauzat un prejudiciu debitorului Societatea “Complexul Energetic Oltenia” SA în cuantum total de aproximativ 1.205.497 lei, concomitent cu obținerea pentru cei doi inculpați a unui folos necuvenit”, arată un comunicat emis de DNA.
De precizat este faptul că hotărârile judecătorești, care au făcut obiectul procedurilor de executare silită, fie nu ar fi constituit titluri executorii, fie ar fi privit sume de bani care, anterior, ar mai fost executate silit, integral, de către executorul judecătoresc. De asemenea, în cazul fiecărei proceduri, inculpatul Catrinoiu Matei Cosmin ar fi stabilit onorarii cu mult mai mari (și de 37 de ori) față de cele prevăzute de lege.
Societatea Complexul Energetic Oltenia s-a constituit parte civilă în cauză.
Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin celor doi inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Craiova.
Este incredibil cum un executor judecatoresc si complicele sau au putut sa tradeze increderea societatii si sa cauzeze un prejudiciu atat de mare. Este ingrozitor sa vezi ca, in loc sa aplice legea si sa protejeze interesele justitiabililor, acesti inculpati au preferat sa caute doar propriul interes si sa obtina foloase necuvenite. Este un exemplu trist al coruptiei care persista in sistemul judiciar si sper ca justitia va fi facuta in acest caz.