Festivalul iei, în weekend, la Hobița

0
233

Începe Festivalul „România Autentică”, un eveniment ce va avea loc în perioada 22-23 iunie, la Hobița, în comuna Peștișani. Acest festival, ajuns la cea de-a șaptea ediție, este cel mai mare, de acest gen, din țară.
„Festivalul „România Autentică” este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Oltenia, devenind într-un timp record un reper național. Aproximativ 70 de meșteri și artizani populari din întreaga țară vor fi prezenți, cu ateliere în care vor arăta tehnicile folosite și oferind spre comercializare produse autentice, lucrate manual. Pe lângă standurile cu produse tradiționale, festivalul va include ateliere distractive și educative pentru copii și adulți, unde veți putea învăța tehnici tradiționale de meșteșug și creații artistice. Nu sunt uitați nici iubitorii muzicii populare românești. Maestrul Gheorghe Zamfir și Orchestra Metropolitană București, precum și Constantin Enceanu, Ansamblul „Doina Gorjului”, cu soliștii Victorița Lăcătușu, Drăgan Ion, Alexandra Bleaje, Georgiana Bîrsac, Olguța Berbec, sunt doar câțiva dintre artiștii care vor asigura atmosfera în cele două zile de relaxare și voie bună.

”Sâmbătă și duminică vor veni la Peștișani, #AcasălaBrâncuși meșteșugari din Vrancea, Brașov, Slănic Prahova, București, Teleorman, Dolj, Vâlcea, Tg Mureș, Sibiu, Cluj Napoca, Mehedinți și bineînțeles Gorj. Standurile lor vor fi deschise la Hobița, sâmbătă după ora 16.00 și duminică după ora 11.00. Pentru copii o parte din cei prezenți vor desfășura și mici ateliere în care vor preda tainele meșteșugului pe care l-au învățat.
Duminică la ora 14 va avea loc Parada Portului Popular cu plecare de la Casa Muzeu Constantin Brâncuși. Programul folcloric începe sâmbătă la ora 18.00 iar duminică la ora 15.00. Maestrul Gheorghe Zamfir și Orchestra Filarmonică București intră pe scenă duminică 23 iunie la ora 20.00. La finalul recitalului lui Gheorghe Zamfir va fi și un moment special-un show cu drone luminoase”, arată un anunț postat de organizatori, pe pagina de Facebook ”DiscoverPeștișani”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here