Lucrările la varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu se fac fără contract. Asta deoarece firma care le execută nu mai are contract de două luni. Acesta a expirat în luna octombrie 2023. Firma constructor a solictat prelungirea, motivând că au fost făcute lucrări suplimentare față de proiect.
”În prezent, antreprenorul este în discuții cu beneficiarul, adică CNAIR și DRDP Craiova, pentru obținerea unei extensii de timp, necesară pentru efectuarea mai multor lucrări, care nu au fost prinse în proiectul inițial și aici vorbim de aproximativ 30 km de drum de acces la terenurile care sunt pe margiena stânga-dreapta a centurii. Au fost inclusiv acționări în instanță ale proprietarilor, care au câștigat realizarea acestor drumuri și a trebuit modificat proiectul, să se realizeze aceste lucrări. Antreprenorul mai are nevoie de o perioadă de timp, aceasta se va decide în urma discuției cu beneficiarul lucrării”, a declarat Cristi Tudor, purtătorul de cuvânt al DRDP Craiova.
Lucrările la centura municipiului Târgu Jiu, care ar fi trebuit realizate în doi ani, au intrat deja în al nouălea an de întârziere. Investiția a demarat în 2014 și a avut termen de finalizare anul 2016. De atunci, s-a schimbat constructorul, suma s-a dublat, termenul a fost prelungit prin mai multe acte adiționale, însă lucrările tot nu s-au terminat.
Firma s-a mai aflat în această situație, de a lucra fără să mai aibă un contract valabil. În octombrie 2022, presafarastapani.ro a dezvăluit că pe șantierul de la Târgu Jiu, unde se afla în vizită de lucru ministrul Sorin Grindeanu, se făceau lucrări fără contract. Luat prin surprindere, ministrul Transporturilor nu a știut ce să răspundă jurnaliștilor de la presafarastapani.ro. Răspunsul ministrului, în VIDEO AICI, de la minutul 2:06!