Gândaci, la Pediatria Spitalului Județean Târgu Jiu. Conducere: „Regretăm situația”

1
373

Imagini cu gândaci morți, într-un salon al secției de Pediatrie a Spitalului Județean Târgu Jiu, au apărut pe rețelele de socializare. Mama unui copil a publicat fotografii, în care se observă insectele ce zac pe jos. Conducerea unității medicale spune că „va analiza” situația și își cere scuze. „Vor fi verificate toate aspectele sesizate de doamnă, inclusiv graficul de curățenie și cel de dezinsecție și deratizare.

În Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu se face dezinsecție și deratizare trimestrial, după un plan întocmit de Serviciul Prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale (SPIAAM).

Potrivit SPIAAM, s-a făcut această dezinsecție zilele trecute și este foarte posibil ca după această dezinsecție să fi apărut cei doi gândaci morti. Regretăm situația apărută”, este mesajul conducerii spitalului, transmis printr-un comunicat de presă.

1 COMENTARIU

  1. Gândacul respectiv este pe cale de dispariție și trebuie protejat.
    Așa că se impune închiderea imediată a spitalului și mutarea acestuia în alt spațiu.

Dă-i un răspuns lui Minerul Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here