Zi plină de evenimente la Hobița, în cadrul proiectului cultural „Peștișani: Acasă la Brâncuși – 150 de ani de artă și genialitate”, finanțat de Ministerul Culturii, în anul dedicat celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Programul începe la ora 16:00 cu Parada Portului Popular, urmată, la ora 16:45, de Parada motocicliștilor îmbrăcați în ie. Pe scena amenajată în localitate vor urca, pe parcursul după-amiezii și serii, ansambluri și artiști din Gorj, Vâlcea și Hunedoara. Vor susține recitaluri Ansamblul Folcloric „Emilia Bubulac” și invitații săi, alături de tarafuri și soliști de muzică populară.
Seara continuă cu un concert susținut de Cooperativa 9, iar de la ora 21:00 vor urca pe scenă membrii trupei Direcția 5, alături de Orchestra Operei Române Craiova.

Programul va continua cu recitalul violonistului Robert Șuiu și spectacolul susținut de cei trei tenori ieșeni – Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu, acompaniați de Orchestra Operei Române Craiova.
Unul dintre cele mai așteptate momente ale serii este programat în jurul orei 22:25, când cerul de deasupra Hobiței va fi luminat de un show de sunet, lumini și dans al dronelor, dedicat marelui sculptor Constantin Brâncuși.
Pe întreaga durată a Festivalului Florilor, vizitatorii pot participa și la ateliere de meșteșuguri tradiționale. Meșterii olari Marcel Tănaseș, Ion Bîscu și Gheorghe Coneru îi așteaptă pe copii și pe cei interesați, cu demonstrații la roata olarului. Azi și mâine, vor avea loc și ateliere de ikebana, programul acestora urmând să fie anunțat de organizatori. Detalii despre evenimentele din programul de la Hobița sunt prezentate pe pagina de Facebook DiscoverPerștișani.

















