Incendiu la spital. 4 pacienți morți, 120 transferați

0
324

Un incendiu puternic a avut loc în această dimineață, la Institutul Matei Balș din capitală, unde sunt internați și pacienți cu Covid-19. Patru pacienți au murit și alți 120 au fost transferați la alte unități din București. Focul a afectat patru saloane, întreg pavilionul fiind evacuat. Autoritățile au activat planul roșu de intervevții, ministrul Dan Voiculescu ajungând la fața locului, alături de Raed Arafat și prefectul capitalei, Traian Berbeceanu. „Pacienţii sunt evaluaţi. Până acum au fost transferaţi la „Victor Babeş” patru pacienţi. După informaţiile mele, cu siguranţă vor fi şi alte transferuri. Pacienţii sunt evaluaţi în acest moment în camera de gardă la „Matei Balş”. Este clar că este o problemă şi vorbim despre institutul cel mai bine finanţat din această ţară. De asemenea, vorbim despre spitalul care a tratat, sunt două spitale mari în Bucureşti care au tratat, foarte mulţi pacienţi, au fost folosite la capacitate până astăzi. (…) În acest moment, nu am decât informaţiile acestea că există trei decese deja”, a afirmat ministrul Voiculescu, citat de Agerpres.

Surse citate de presa centrală spun că incendiul a izbucnit de la o sursă de încălzire, respectiv de la o aerotermă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here