Legea pensionării minerilor ajunge la Înalta Curte. „Să nu-și mai bage alții coada, cum și-au băgat politicieni, la Gorj”

0
6496

Liderul Sindicatului Energia Rovinari spune că minerii și energeticienii nu mai au încredere în justiția din Gorj, motiv pentru care se vor adresa Instanței Supreme. Sindicatul din cadrul Complexului Oltenia va depune acțiune la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce dosarele de pensionare depuse la Tribunalul Gorj au fost respinse, în timp ce în alte județe, instanțele au dat câștig de cauză salariaților din minerit și energie, în baza legii 197. Constantin Mitrescu speră ca instanța supremă să impună soluțiile dispuse de alte tribunale din țară și pentru dosarele angajaților din Gorj. „Trebuie făcut recurs în interesul legii, ca Înalta Curte să pună interpretarea legii și să nu-și mai bage alții coada, cum și-au băgat pe la Gorj politicieni coada și, uite, am ajuns în situație ca numai Gorjul și partea de Craiova să respingă și celelalte să admită soluțiile, să pensioneze oamenii. Se vede clar că legea a fost bună și oamenii ăia beneficiază de pensionare, cu un cuantum al pensiei mai mare decât pe Legea 74, cu 25 de ani lucrați. În condiții, Termocentrala Mintia e identică cu Termocentrala Rovinari, chiar mai mică și uite că acolo legea a fost bună. Aici nu e bună! Energeticienii și minerii de aici nu-i pensionează pe legea aia și județul vecin și Suceava, Iași îi pensionează. Trebuie sesizată Înalta Curte”, a spus Constantin Mitrescu.

Recursul în interesul legii poate fi invocat atunci când, în dosare pe aceeași cauză sunt pronunțate soluții diferite.

Liderul de la Sindicatul Energia Rovinari acuză intervenții făcute în dosarele depuse la instanța de la Târgu Jiu. „Cred că s-a intervenit, altfel nu-mi explic de ce la Suceava se câștigă, la Iași se câștigă, la Hunedoara se câștigă, uite, acum la Curtea de Apel, la Alba Iulia, se câștigă, numai aici, nu”, a mai afirmat Mitrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here