Sorin Boza a fost revocat din funcția de președinte al directoratului Complexului Energetic Oltenia, în locul lui fiind numit Daniel Burlan, omul fostului lider al PDL, Ionel Manțog, condamnat pentru prejudicierea companiei miniere. Fostul „sforar” din minerit a fost acuzat că s-a folosit de informații de serviciu și a cumpărat case de țară, în sate ce urmau a fi demolate, ca să beneficieze de despăgubiri, ce l-au făcut cu o vilă într-un cartier de lux din Târgu Jiu. Burlan a fost director al fostei Societăți Naționale a Lignitului Oltenia (SNLO), după ce a ocupat unele poziții privilegiate, ascensiunea lui începând în perioada în care Manțog „făcea jocurile” politice, de la nivelul conducerii PDL.
Numirea lui Burlan a fost făcută de Consiliul de Supraveghere al CEO, structură în care liderii PNL și-au pus oamenii de casă, printre aceștia și persoane care nu au nicio legătură cu domeniile minier și energetic. Printre susținătorii actuali ai acestuia sunt liderii PNL Gorj, dar și de liderul ALDE Dolj, Ion Cupă, propus de Viorica Dăncilă, anul trecut, pentru Ministerul Energiei și el un al „pupil” al fostului lider Ionel Manțog, căruia îi datorează asscensiunea politică.