Minerii nemâncați de 4 zile și ținuți în arșiță, ironii la adresa premierului. „În sufrageria lui Ciolacu”

0
1260

Minerii și energeticienii care se află în greva foamei, în fața Guvernului, fac haz de necaz, după ce au fost îndepărtați de pe trotuarul din fața instituției și trimiși în mijlocul asfaltului, în arșiță. Unii dintre ei sunt în a patra zi de protest extrem, pentru legea care le recunoaște condițiile speciale de muncă. Pentru că lipsa hranei și căldura își pun amprenta asupra stării lor, protestatarii se odihnesc pe jos, întinși pe asfalt și încearcă se se protejeze de soare cu cartoane sau umbrele. După ce zile de-a rândul au fost ba ignorați, ba amăgiți, mai găsesc rezervele necesare, pentru a face haz. În această după amiază, unul dintre ei, Daniel Dănilă, a postat, pe contul personal, imagini cu locul și condițiile în care stau. A profitat de ocazie, să îl ironizeze pe premierul Marcel Ciolacu, cel care, într-o vizită la Târgu Jiu, când încă nu primise șefia Guvernului, le promitea că rezolvă situația. ”În sufrageria lui Ciolacu” a scris protestatarul, drept explicație la fotografiile care îi înfățișează întinși pe asfalt, istoviți de puteri și arși de soare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here