O tânără din Târgu Jiu a transportat un kilogram de droguri, ascunse în borcane cu cafea. „În noaptea de 14 spre 15 martie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj, au prins în flagrant delict o femeie, de 26 de ani, care ar fi introdus în țară un kilogram de cannabis.
Femeia ar fi plecat din Spania și ar fi transportat drogurile în municipiul Târgu Jiu, unde locuiește, urmând să le comercializeze în județul Gorj. Drogurile ar fi fost ambalate în folie de staniol, introduse în două borcane de sticlă și acoperite cu cafea măcinată, în scopul disimulării. Tânăra a fost prezentată procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj, fiind dispusă măsură reținerii pentru 24 de ore. Aceasta a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj.
Tânăra din Târgu Jiu este acuzată de săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc și trafic intern de droguri și va fi prezentată mâine, instanței de judecată, cu propuneri legale.